O bisericã greco-catolicã urmeazã a fi înãltatã la Vulcan. Aceasta îsi va avea locul în imediata apropiere a Spitalului municipal din Vulcan, iar edilii sustin cã edificiul ar trebui finalizat în termen de doi ani.

“Proiectul de constructie a bisericii greco-catolice, demarat de curând si care sper ca va fi încheiat în urmãtorii doi ani, reprezintã în primul rând un gest absolut necesar fatã de crestinii greco-catolici din comunitatea noastrã dar si fatã de cei din jurul Vulcanului”, aratã Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Micuta bisericã se va afla în imediata apropiere a spitalului din Vulcan, astfel cã dupã finalizarea edificiului pacientii se vor putea ruga aici. “Constructia se înaltã în proximitatea ambulatoriului spitalului. În al doilea rând, toti cei ce în perioada cât sunt spitalizati doresc sã-si linisteascã sufletele si sã se roage pentru sãnãtatea lor, o vor putea face aici, în noul lãcas de întâlnire cu Bunul Dumnezeu. Care este Unul si acelasi pentru noi toti”, mai spune primarul.

Monika BACIU