Zãpezile din ultimul timp au izolat o comunitate de case în care mai trãiesc 7 bãtrâni de peste 70 de ani.  Toti sunt din Dealul Babii, iar prefectul fabius Kiszely, împreunã cu cei din primãria Vulcan, le-au cerut sprijin celor de la salvamont, ca sã îi salveze în aceastã iarnã.  Oamenii nu mai puteau ajunge în oras ca sã îsi cumpere alimente, iar pentru asta, echipajul ISU a ajuns la ei, împreunã cu salvamontistii, ajutati de o senilatã.

„Pompierii si salvamontistii petrosãneni si angajatii primãriei Vulcan au reusit sã aducã un strop de bucurie  într-o comunitate izolatã de nãmeti de un metru în muntii Retezat. În satul Dealu Babii mai trãiesc 7 oameni, cu vârsta cuprinsã între 70 si 80 de ani, care sunt legati de casa si pãmântul unde s-au nãscut si au crescut. La initiativa  prefectului de Hunedoara, Fabius Kiszely, echipele de interventie au încãrcat în 3 autoturisme de teren: pâine, ulei, fãinã, zahãr si alte  produse necesare supravietuirii. Pentru a ajunge pânã la poarta oamenilor din Dealu Babii echipele de interventie au folosit o autosenilatã  cu capacitate de trecere mãritã”, a precizat Anemona Doda, purtãtor de cuvânt al ISU Hunedoara. Cei de la ISU spun cã au fãcut acest gest, dupã ce au realizat cã acesti oameni sunt pur si simplu fãrã ajutor si toti cei cãrora li s-a cerut sprijin, nu au fãcut decât sã se implice.
Diana Mitrache