Avram Iancu a câștigat titlul mondial „Performance of the Year (2021)”

E ste pentru prima dată în istorie când un astfel de premiu ajunge în județul Hunedoara. Mai mult decât atât, Avram Iancu, este primul român care reușește să realizeze cea mai mare performanță din lume la înotul în ape deschise. ”Este pentru prima dată în istoria premiilor World Open Water Swimming Association când titlul mondial „Performance of the Year (2021)” ajunge în România, Hunedoara, Petroșani. După 8 ani de înot extrem în apele învolburate ale lumii, am reușit să realizez cea mai mare performanță în domeniu, ducând numele ROMÂNIEI pe cea mai înaltă treaptă a recunoașterii internaționale. Mă bucur să știu că revoluția românească pe care am pornit-o la înotul în ape deschise în 7 august 2014, a determinat și pe alții români să înoate și să dezvolte acest sport. Specialiștii de la WOWSA, cărora le mulțumesc, au sesizat performanța mea unică și au nominalizat-o ca atare”, spune Avram Iancu. Aventura polisportivului prin care a înotat în Dunăre, împotriva curentului, este performanța pentru a care a fost nominalizat. Alți 14 sportivi au fost nominalizați pentru performanțele lor, însă, în urma votului, Avram Iancu a fost desemnat câștigător. Anul trecut, în septembrie, performerul a înotat 26 de kilometri contra curentului, în Dunăre, timp de 18 ore și jumătate. Este și primul om care a parcurs Dunărea înot de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră. Dar și primul român care a traversat fără costum de protecție Canalul Mânecii.

Monika BACIU