S uspecții au spart mai multe autoturisme aflate pe raza municipiului Deva, de unde au furat tot ce le cădea în mâini. Într-una din mașini au găsit o geantă plină cu hăinuțe pentru bebeluși și au furat-o. Un alt bărbat a fost lăsat fără medicamentele cu care se trata, pentru că le uitase în torpedoul autoturismului vizat de cei doi hoți. Cei doi au fost acuzați de furt calificat și conducere fără permis. ”Prin forțarea sistemelor de închidere au sustras din portbagajul autoturismului un troler de voiaj de culoare gri, de dimensiuni reduse, care conținea mai multe haine de copil nou născut și de damă, precum și bijuterii (o pereche de cercei din aur și o brățară din aur) și dintr-un portofel suma de 1.100 lei. Din interiorul autoturismului marca Volvo o borsetă cu medicamente și, din comportamentul motor, un acumulator auto. Din autoutilitara marca Ford Tranzit o canistră de 10 litri plină cu motorină și un cântar electronic”, se arată în dosar. Indivizii au mai dat alte două spargeri și unul dintre ei a și condus un autoturism fără a avea permis. Ba chiar a fost urmărit în trafic de polițiștii rutieri. ”Inculpatul ar fi condus autovehiculul (…) pe drumurile publice de pe raza municipiului Deva, fără să dețină permis de conducere, iar după ce a fost urmărit de către organele de poliție, inculpatul ar fi abandonat autoturismul fugind și rămânând în zona denumită “Porcărie”. (…) S-ar fi întors la autoturism, a umflat roțile acestuia (dezumflate de către organele de poliție) și ar fi condus către stația de alimentare Lukoil (situată pe Calea Zarandului nr. 12 A) unde ar fi alimentat, iar apoi și-ar fi continuat deplasarea cu autovehiculul în cauză”, se mai arată în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Deva.