Au rupt pixu’ de foaie la matematicã

„Zece iau cu felicitãri. Praf am fost. Am rupt pixul pe hârtie”, sau „Dacã venea Bacovia, avea ce scrie dupã proba asta de necaz”
Asa au iesit în grup absolventii, care, miercuri, dupã douã ore de stat în clasã, au pãrãsit sala de examen, cã oricum nu stiau mai mult la matematicã. Sunt cei care au sustinut proba obligatorie la Colegiul Economic Hermes, absolventi ai colegiului sus amintit si ai Colegiului Dimitrie Leonida din Petrosani.
Miercuri a fost examenul la proba obligatorie a profilului si, cum multi elevi au dat matematica, lucrurile au stat cam rãu. Mai toti absolventii care au iesit din salã au spus cã a fost greu, sau, au refuzat sã mai zicã ceva. „A fost destul de greu la matematicã. Nu prea m-am descurcat. Mã asteptam sã fie un pic mai usor, sincer, pentru cã ce am fãcut la pregãtiri, nu prea am stiut”, a spus unul dintre absolventi. „A fost greu”, a completat un al doilea.  „A fost normal. Nu m-am pregãtit 100 % pentru asta. Dacã nu ai elementele de bazã la matematicã, ti se pare greu si mai ales,  influentatã de emotii, nu m-am concentrat 100%. Dar 5-u l-am luat. A fost cumva în regulã”, a spus o altã absolventã, în timp ce altii cred cã s-au descurcat binisor: „Usor a fost, dacã învãtam, asa  iau un 6, sau 7 pe acolo sper”, a explicat un alt absolvent.
Altii au sustinut proba la istorie. Absolventii clasei a XII-a de la profilul umanist au avut de elaborat, la subiectul al III-lea, cel care a creat cele mai multe emotii în rândul candidatilor, un eseu de douã pagini despre spatiul  românesc în Evul Mediu.
În 4 iulie este proba scrisã la alegere, ultima din aceastã sesiune a Bacalaureatului, iar în 8 iulie se afiseazã primele rezultate.
Diana Mitrache