Din aceastã sãptãmânã au început lucrãrile de reabilitare a soselei de pe centura orasului Petrila.  Ele sunt executate de cei de la Societatea de Închideri de Mine din Petrosani si vor fi gata pânã la sosirea iernii. Mai mult, lucrãrile vor împrejmui si clãdirile ce au apartinut minei si care rãmân în continuare nedemolate, delimitând astfel perimetrul de sosea.
„A fost finalizatã proiectarea, procedura de achizitie a serviciilor de constructie. Marti la ora 11.30 a avut loc întâlnirea dintre beneficiar si dirigintele de santier, care supraveghea aceste lucrãri si ele vor fi demarate din spatele primãriei înspre Dãrãnesti, dar, în paralel se va desfãsura si lucrarea de împrejmuire a întregului perimetru al minei Petrila cu un gard de fier”, a spus Petre Drãgoescu, director tehnic SNÎMVJ.
Soseaua ar îmbunãtãti mult traficul din partea esticã a Vãii Jiului si a intrat în atributiile Societãtii de Închideri de Mine construirea ei, dupã ce edilii din Petrila au cerut ca acestia sã o refacã, pentru cã tot ei au folosit-o cât clãdirile din incinta minei au fost demolate. Asa se face cã acum toate costurile sunt  suportate de SNIM.
„Valoarea lucrãrilor este de 1,9 milioane de lei. Asta înseamnã si drumul de centurã si gardul împrejmuitor si termenul final de executie este 30 noiembrie 2018”, mai spune directorul tehnic al SNÎMVJ. Pentru cã vremea tine acum cu  constructorul, lucrãrile deja vor porni.  Va fi turnat covor asfaltic, iar întreg traficul greu se va putea desfãsura pe acest tronson, care este acum la nivel de drum pietruit.
Diana Mitrache