A nins la munte și, pentru că se apropie week-end-ul și  vor fi mulți turiști și chiar localnici, care vor alege să se relaxeze în drumeții, jandarmii le atrag atenția tuturor să se echipeze corespunzător. Mai mult, atunci când pleacă pe diverse trasee, jandarmii le recomandă să anunțe itinerariul.
Toate stațiunile de munte se pregătesc de turiști încă din acest week-end. Tunurile de zăpadă au fost pornite deja la Straja, iar în Parâng instalațiile de transport vor funcționa, așa încât jandarmii montani ne spun că vor fi și ei la datorie.
„În zona monatnă s-a așternut deja un prim strat de zăpadă mai consistent, care va îngreuna accesul cu mijloace de transport. Avem zăpadă și pe pârtiile de schi, dar nu sunt pregătite pentru a schia. De asemenea, le recomandăm să nu se aventureze pe traseele montane, având în vedere acest prim strat de zăpadă, care a acoperit cărăile și pot avea dificultăți”, a precizat Nicolae Răducu, purtător de cuvânt al IJJ Hunedoara.
Cei care pleacă totuși în drumeții sunt sfătuiți să se îmbrace bine și să aibă încălțăminte adecvată.
„Le recomandăm să se echipeze corepsunzător, pentru că temperaturile au scăzut și să anunțe mereu unde se vor deplasa, pentru că, în eventualitatea că vor trebui căutați, să avem indicii despre traseul pe care se gândeau să meargă. Și îi mai rugăm să evite zonele fără semnal GSM, pentru că orice acțiune, într-o astfel de zonă, este dificilă ”, mai spune Nicolae Răducu.
Din fericire, jandarmii montani spun că nu sunt probleme legate de eventualitatea unor avalnșe. Asta, pentru că, deși a nins, stratul de zăpadă este încă mic. Potrivit datelor pe care le au jandarmii montani, la Straja stratul de zăpadă măsoară maxim 15 cm, și asta în zonele în care au fost pornite tunurile de zăpadă, iar în Parâng sunt maxim 10 cm de zăpadă.
Diana Mitrache