D rumarii au intervenit prompt, miercuri dimimeață, în zona Defileului Jiului, pe carosabil, acolo unde ploile au antrenat de pe versanți, căderi de bolovani. Există un program ce va intra în vigoare la primăvară, ne asigură drumarii, care susțin că acum se intervine punctual.

Ploile au adus pe carosabil pietre
și aluviuni, iar drumarii spun că nu a fost întreruptă circulația din acest motiv. Defileul Jiului este o zonă periculoasă, mai ales după ce, anul trecut, un om și-a
pierdut viața, după ce un bolovan de mari dimensiuni i-a căzut prin parbriz, în mașina pe care o conducea.
Acum, potrivit lui Cristian Tudor, reprezentant DRDP Craiova, în zona Defileului Jiului s-a intervenit pe porțiunea afectată, de la intrarea în defileu, dinspre Petroșani. De pe versantul respectiv au căzut pietre chiar în porțiunea din apropierea amenajării hidrotehnice a celor de la Hidroconstrucția.
Din primăvară, însă, drumarii au un contract de 17,8 milioane de lei, bani cu care se va face stabilizarea versanților în trei loturi, la Târgu Jiu, Râmnicu-Vâlcea și Orșova.
În defileu vor fi executate lucrări la versanțții de unde se desprind frecvent bolovani, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 2,1 milioane de lei. Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere
vor fi executate lucrări de rănguire versanți, iar lucrările sunt programate în următorii
4 ani.
Diana Mitrache