[ Aproape 8 milioane de lei, salarii, deconturi și prime la CEH, în decembrie ]

F iecare angajat al Complexului Energetic Hunedoara primește, în luna decembrie, prime de Crăciun, plus bonusurile salariale aferente. Este un efort bugetar uriaș, care a putut fi făcut doar pentru că prețul energiei este unul foarte mare. Asta, în condițiile în care societatea este în insolvență. Efortul bugetar pentru toate plățile din luna decembrie depășește suma de 7 milioane de lei și sumele intră în conturile minerilor și energeticienilor pe parcursul acestei săptămâni. „Încheiem cu bine 2021 și sper să fie în regulă, așa că luni, 20 decembrie, pentru toți angajații CEH vom plăti ajutorul de încălzire, tichetele de masă și deconturile de transport. Așa cum scrie în CCM, 20 este data și noi chiar în această dată vom plăti”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH Primele de Crăciun vor fi și ele plătite până la finele săptămânuii. „Pentru adaosul de Crăciun vom avea 350 de lei brut, pe care o vom plăti până în data de 23 decembrie. Noi sperăm chiar pe data de 22 să putem plăti. Este un efort uriaș, pentru că, dacă vorbim numai de salarii și ajutorul de încălzire, ajungem la suma 7 milioane de lei, un pic peste, iar pentru primele de Crăciun se alocă peste 700.000 de lei. Deci, total costuri spre 8 milioane de lei, numai pentru plata din 20, fără să mai vorbim despre cea din 5 ianuarie”, mai spune Cristian Roșu. Complexul Energetic Hunedoara se află în insolvență și a reușit cu greu să vândă energie, cu cantități mici de cărbune extrase din minele rămase în funcțiune, în medie, două zile și jumătate pe săptămână. I-a ajutat, însă, prețul bun la energie.

Diana Mitrache