A utoritățile locale de la Lupeni au scos la licitație publică contractul privind concesionarea serviciului public de salubrizare. Există și o hotărâre de consiliu local în acest sens. Concesionarea ”Serviciului Public de Salubrizare in Municipiul Lupeni” se va efectua pentru următoarele actvități: a) măturatul, spălatul, stropirea, întreţinerea căilor publice și întreținerea spatiilor verzi aferente căilor publice; b) curăţirea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ. 29.860.640 de milioane de lei este valoarea contractului. ”Având în vedere faptul că valabilitatea contractului privind exploatarea serviciului public de salubrizare încheiat între Primăria municipiului Lupeni și SC Prescom Hercules SRL Lupeni încetează la data de 23.07.2021 iar pentru demararea procedurii de licitație este necesară o perioadă de minim 60 de zile (…) propunem Consiliului Local al municipiului Lupeni, aprobarea studiului de fundamentare pentru concesionarea activităților serviciului public de salubrizare în municipiul Lupeni”, arată documentul. Concesionarea serviciilor de salubrizare din Lupeni se va realiza pe o perioadă de 8 ani. În anul 2008, municipalitatea de la Lupeni a concesionat serviciul de salubrizare firmei SC Prescom Hercules SRL Lupeni, iar contractul a fost prelungit prin acte adiționale.

Monika BACIU