Nu mai putin de 10 ONG-uri au inaintat un memoriu catre Autoritatea Electorala Permanenta, in atentia presedintelui Ana Maria Patru si Guvernului Romaniei, respectiv premierului Victor Ponta, prin care solicita pe de o parte copii dupa listele electorale folosite la referendumul din 29 iulie 2012, iar pe de alta parte infiintarea unui comitet de monitorizare a procesului de actualizare a listelor electorale.

Organizatiile semnatare ale acestui apel isi motiveaza solicitarea prin faptul ca s-a creat o confuzie cu ocazia referendumului pentru demiterea presedintelui.

“Stimata doamna Presedinta, Organizatiile semnatare ale acestui apel va solicita sa puneti la dispozitia publicului, pentru consultare individuala, copii dupa listele electorale folosite la referendumul din 29 iulie 2012. Dat fiind climatul actual de confuzie creat de organizatorii referendumului, credem ca este imperios necesar ca fiecare cetatean cu drept de vot sa poata verifica personal, prin intermediul AEP, daca optiunea sa (prezentare sau neprezentare la vot) se afla consemnata corect in liste. In acest scop cerem AEP sa pastreze o copie a acestor liste pe termen indefinit”, se arata in apelul semnat de ONG-uri.

De asemenea, ONG-urile semnatare sustin ca pentru a reduce actuala stare de confuzie, a mari increderea publicului In gestionarea situatiei post-referendum si a viitoarelor runde de alegeri, va solicitam sa infiintati de urgenta un comitet de monitorizare care sa observe modul cum se face actualizarea listelor electorale, proces pe care tocmai l-ati anuntat. “Acest comitet trebuie sa valideze criteriile pe baza carora se poate decide eliminarea unei persoane de pe listele electorale, sa certifice ca in procesul de actualizare a listelor au fost respectate intocmai aceste criterii si ca nici o persoana cu drept de vot nu a fost eliminata pe nedrept de pe listele electorale.

Pentru credibilizarea procesului si avand in vedere declaratiile membrilor Guvernului ca actualizarea listelor este in direct legatura cu referendumul din 29 iulie 2012 din comitet ar trebuie sa faca parte: presedinta ICCJ, presedinta BEC, cate un reprezentant al partidelor parlamentare, un reprezentant al presedintelui suspendat, reprezentanti ai ONG-urilor si ai organismelor internationale competente. Acest comitet trebuie sa functioneze Incepand de saptamana viitoare, dat fiind calendarul ambitios de lucru pe care l-ati anuntat. In lipsa acestei proceduri transparente si verificabile intreg demersul de actualizare a listelor electorale risca sa isi piarda seriozitatea”, mai spun semnatarii apelului.

Semnatarii apelului public sunt Expert Forum (EFOR), Grupul pentru Dialog Social (GDS), Agentia de Monitorizare a Presei “Active Watch”, Freedom House, Romania, Centrul Roman pentru Politici Europene (CRPE), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), ProDoMo, Reaching Out, Centrul de Resurse pentru Participare Publica (CERE), Comitetul Helsinki Romania (APADOR-CH), siActiveWatch – Agentia pentru Monitorizaresa Presei Asociatia pentru Protectia si Documentarea Monumentelor si Patrimoniului (ProDoMo).

Marius MITRACHE