L ocuitorii din zona Jieț și Lonea, dar și cei care stau la case unde nu a ajuns canalizarea, sunt așteptați să se înscrie în registrul de la primăria Petrila.

Primarul Vasile Jurca face un aple cîătre acești oameni, pentru că termenul a expirat și doar jumătate dintre case sunt înscrise. În caz contrar, Garda de Mediu va începe controalele și va da apoi amenzi.
Zeci de străzi, din toată Valea Jiului nu au canalizare, ori locuiesc pe străzi pe care uirmează să fie extinsă canalizarea, așa că toți cei care au WC-ul în curte, ori fose
septice, e musai să se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate,
conform Hotărârii de Guvern nr. 714. Conform legii, fosele septice trebuie declarate la primărie.
Doar că, deși termenul limită a expirat, încă nu toți oamenii au făcut asta, așa că primarul din Petrila face un nou apel către populație.
„Oamenii trebuie să știe că, dacă nu sunt branșați la
sistemul de canalizare, au obligația să completeze un
formular care se depune la noi. Noi îl notăm într-un registru de evidență. Le recomand să facă acest lucru, pentru că, în caz contrar, riscă amenzi de la Garda de Mediu și Apele Române”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Hotărârea este în vigoare din luna mai a acestui an, dar unii primari abia acum încep să strângă datele, deși termenul final a expirat. Actul normativ prevede că cei care şi-au construit fose septice începând cu luna mai a acestui an, au 120 de zile la dispoziţie ca să le declare. Restul – au 180 de zile la dispoziţie. „Termenul de înscriere în aceste registre a fost 31 octombrie, dar la momentul acesta, pot să vă spun că nu avem toți oamenii înscriși. Mă refer la cei cu fose septice. Încercăm să îi informăm, ca să nu fie puși în situația de a plăti amenzi”, a mai spus primarul din Petrila.
În baza hotărârii de Guvern, fosele septice vor fi verificate în perioada următoare de Garda Națională de Mediu, pe baza unei planificări anuale.
La controale vor fi prezenți și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale. În cazul în care se vor depista
persoane fizice sau juridice care dețin și utilizează fosă septică, însă nu s-au înscris în registrul de evidență, Garda de Mediu va putea aplica amenzi cu valori cuprinse între 5 și 10 mii de lei. Primăriile care nu întocmesc acest registru riscă, de
asemenea, amenzi de la
10.000 de lei la 15.000 de lei.
Diana Mitrache