Primãria investeste în confortul celor de la Lupeni, dar edilii le cer localnicilor sã se implice.

Trotuarele sunt acum reparate, strãzile asfaltate si bordurile schimbate, dar primarul spune cã toate sunt în zadar, dacã populatia nu face un minim efort pentru a-si întretine spatiile din zona în care locuiesc, sau din zonele spatiilor comerciale.

„Este foarte important ca cetãtenii care locuiesc în blocuri, scãri, ori cei care detin spatii comerciale sã pãstreze curãtenia, sã facã în asa fel  încât sã întretinã ceea ce au în jurul blocurilor si al spatiilor din jurul societãtilor comerciale”, a declarat Cristian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni. Reparatiile si investitiile au loc, cu precãdere, în zona Bãrbãteni, dar primarul le promite si celorlalti, care locuiesc în alte cartiere, cã va ajunge si acolo cu lucãrile de îmbunãtãtire a infrastructurii.

„Vor urma alte cartiere si vom interveni si pe zona Bucura, Viitorul, Gorunului, Aleea Plopilor, pe zonele mai mãrginase ale municipiului Lupeni, însã, totul se va face treptat. Existã un început, zic eu, promitãtor si le solicit sprijin cetãtenilor din municipiul Lupeni, pentru a fi alãturi de mine si de angajatii primãriei, pentru cã doar împreunã putem sã facem o treabã bunã”, a mai adãugat noul primar din Lupeni. Primãria a alocat fonduri pentru refacerea iluminatului stradal, angajatii de la salubritate s-au ocupat de decolmatarea pâraielor si intentioneazã chiar sã amenajeze o zonã de promenadã pe albia apelor curãtate, iar de-a lungul bulevardului central au fost cosmetizate zonele verzi. Localnicii, însã, sunt sfãtuiti sã vinã si cu solutii, dar si sã întretinã suprafetele ce tocmai au fost cosmetizate.

Diana Mitrache