Mizerii cât cuprinde, nepãsare, indolentã si amenzi si averistmente de la Garda de Mediu. Asa stau lucrurile când vine vorba despre apa care traverseazã centrul municipiului Petrosani, unde administratia localã nu mai stie cum sã stopeze poluarea.

Chiar dacã sãptãmânal, muncitorii de la salubritate din Petrosani curãtã albia pâraielor ce traverseazã orasul, mizeriile sunt prezente mereu în apã.

Fie cã e un capac de plastic, o sticlã, ori chiar dejectii, toate plutesc în apã, spre oripilarea celor ce îndrãznesc sã arunce un ochi în albia râului. Iar dacãc la altii apele ce trec prin oras sunt adevãrate obiective de atractie a turistrilor, la noi nimeni nu îndrãzneste sã priveascã sub pod. Totul, însã, din vina celor ce locuiesc în amonte, iar administratia localã nu mai gãseste solutii.

„Garda de Mediu vine periodic în control. Noi fa2-1cem tot felul de actiuni de curãtare a malurilor,însã, e adevãrat cã e o chestiune de educatie, pânã la urmã, a celor care aruncã. Sigur nu putem sã monitorizãm toate cursurile de apã din Petrosani, 24, din 24 de ore”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.

Sitiuatia pare fãrã iesire si rar sunt prinsi cei care polueazã. Dincolo de o lipsã crasã de educatie, cei care îsi deverseazã latrinele în ape sunt si mai inconstienti,însã, aproape niciodatã nu au fost prinsi. Cu toate acestea, responsabilii de la Garda de Mediu vin si dau sanctiuni, ori amnezi, iar de fiecare datã ele sunt plãtite din banii publici.

Diana Mitrache