A u fost perioade prea lungi de pauze și pandemia, plus vacanța de vară au impus noi reguli de igienă. Acum, Apa Serv
verifică toate școlile și monitorizează atent calitatea apei, pentru că luni de zile nu a trecut deloc apă prin țevile școlilor.

Pandemia a întrerupt un semestru întreg școala, iar vacanța de vară a contribuit și ea la prelungirea perioadei de inactivitate în școli. Toate acestea au fost luate în calcul atunci când Apa Serv a făcut un plan pe fiecare oraș.
„În programul de monitorizare a apei
potabile din toată
Valea Jiului, am
intensificat și am
modificat programul înainte chiar cu două săptămâni de începerea cursurilor, așa încât să fim siguri că instalațiile interioare care nu au fost exploatate în perioada pandemiei, când nu s-a făcut școală, dar și în perioada vacanței, nu au fost deteriorate”, a spus Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Mai mult, dacă Apa Serv asigură calitatea apei până la limita proprietății școlilor, angajații au luat probe de peste tot.
„Acest program de monitorizare a apei
potabile este intensificat acum, când a început școala și s-a mărit numărul de recoltări, cât și numărul de puncte de recoltare din unitatea de învățământ. Adică
dacă luam la limita de proprietate, la fiecare școală luăm acum
probe din mai multe spații, așa încât să ne asigurăm că și instalațiile lor sunt sigure și au apă ce poate fi potabilă”, a mai adăugat Cristian Ionică,
Fiecare probă este analizată în laboratoarele Apa Serv, unde sunt supuse probelor
ce țin de determinarea compoziției chimice și organoleptice.
Mai mult, unele școli au avut acum probleme și cu presiunea pe diferite paliere, dar cel puțin deocamdată, acestea sunt sub control.
Diana
Mitrache