Operatorul de apã si canal urmãreste sã creascã numãrul abonatilor care-si achitã facturile prin instrumentele electronice de platã. Chiar dacã plata facturilor on-line este posibilã de câtiva ani, cel putin vârstnicii preferã sã achite la casieriile operatorului.
Apa Serv Valea Jiului a implementat serviciul de platã on-line a facturilor încã din anul 2015 iar rezultatele au apãrut imediat printr-o crestere a încasãrilor. Clientii au acum la dispozitie trei metode de platã a facturilor, respectiv prin bancã, la casierii sau prin sistemele pay-point. ”Timpul este pretios pentru multi dintre abonatii nostri si am urmãrit sã le venim în întâmpinare, sã nu mai batã drumul pânã la ghiseele noastre. Aceste facilitãti au fost primite foarte bine de un numãr însemnat de consumatori însã mai avem si persoane care încã îsi achitã facturile prin metoda clasicã, adicã la ghiseu. Din acest motiv vrem în aceastã primãvarã sã demarãm o campanie de informare a abonatilor cu privire la instrumentele electronice de platã. Sunt consumatori care se tem cã vor plãti comision dacã îsi achitã prim bancã sau on-line din cont, dar nu este asa. Omul plãteste doar cât are pe facturã iar comisioanele percepute sunt achitate de noi”, a declarat directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram.
Citirea consumului se va face trimestrial
Odatã cu demararea acestei campanii de informare va fi implementat si un serviciu de citire trimestrial. Si acest lucru urmãreste sã vinã în sprijinul abonatilor, dar va ajuta si Apa Serv Valea Jiului. ”Cetãteanul nu va mai fi nevoit sã stea acasã si sã astepte sã vinã angajatul nostru ca sã-i citeascã apometrul. El are acum posibilitatea sã ne trimitã consumul lunar prin intermediul site-ului societãtii, telefonic ori sã vinã la sediul operatorului. Citirea apometrului la trei luni îl va scuti de drumuri pe abonat si ne va ajuta pe noi sã avem o evidentã clarã a consumului”, a mai declarat Avram. În plus, în cadrul acestei campanii demaratã de operatorul de apã si canal va fi popularizat si serviciul prin care consumatorii sunt anuntati cu privire la restrictiile impuse de avarii.
Maximilian Gânju