Apa Serv a semnat pentru apã în Uricani

 

Aproape 20 de milioane de lei ajung sã fie investiti în Valea Jiului, la Uricani si Câmpu lui Neag, într-un proiect ce va scãpa partea de vest a Vãii Jiului de problemele legate de apã.
De altfel, primarul Dãnut Buhãescu, prezent la semnarea contractului de finantare  a si spus cã acesta va scoate la liman orasul, pentru cã, în anumite zone, canalizarea si aductiunea apei au creat mari probleme.
„Noi, cei din oras, stim cel mai bine, cã erau probleme, mai ales cu canalizarea. Si mã bucur cã au fost  introduse în proiect acele zone mai greu de gestionat si sunt convins cã, în urma implementãrii, în conditii exceptionale a proiectului, acele probleme vor dispãrea”, a spus Dãnut Buhãescu, primarul orasului Uricani. Proiectul prin care sistemul de alimentare cu apã si canalizarea vor fi îmbunãtãtite la Uricani a fost semnat, la sediul Societãtii de distributie a apei din Valea Jiului, alãturi de toti cei care  s-au implicat pentru realizarea lui, iar un rol esential l-a avut echipa condusã de  Monica Tarcea. „Avem nevoie ca acest contract sã se desfãsoare în bune conditii si cu o colaborare foarte strânsã cu proiectantul. Cetãtenii vor fi afectati, pânã vor beneficia de avantajele ce rezultã, ei vor avea de suferit din cauza acestora. Promitem, însã, cã vom monitoriza lucrãrile, vom face  publicitate la lucrãrile ce se vor executa si vom anunta în presã stadiul lucrãrilor si ne vom cere permanent scuze pentru tot deranjul”, a completat Monica Tarcea,  coordonator de proiect.
Sunt douã pãrti în care se împarte acest proiect. Pe de o parte, este vorba despre Reabilitarea retelelor de apã si canalizare din Uricani, proiect în  valoare de 13.617.144 de lei, care vizeazã 7 km de retele, iar pe de altã parte, Extinderea retelei de apã din Câmpu lui Neag, a cãrui valoare este de 4.547.428 de lei.
„As vrea sã vã multumesc celor de la Apa Serv. Am spus-o peste tot, cã mi-as dori ca si la Consiliul Judetean sã am o echipã ca aceasta de la Petrosani. Vã felicit pe toti, pentru cã ati fost baza ca acest proiect sã se facã”, a conchis si Costel Avram, administrator public al judetului Hunedoara, fost director general Apa Serv, prezent la semnarea contractului, la care a lucrat cu echipa. Proiectul va dura 21 de luni, dar, la final, toate obiectivele vor fi atinse, iar oamenii din aceastã parte a Vãii Jiului vor avea apã, la standarde normale.
Diana Mitrache