Apa Serv a prezentat sistemul care nu va permite sistarea apei, la lucrări

Trei sisteme noi au fost achiziționate de Apa Serv pentru a suplini consumul de apă, atunci când sunt lucrări în zonă. Utilajele sunt la dispoziția celor ce opresc apa, pentru diverse lucrări, iar pe perioada respectivă, instituțiile publice, pentru început, nu rămân fără apă.

Cele 3 utilaje au fost cumpărate de Apa Serv și vor servi în punctele în care se întrerupa apa frecvent, pentru lucrări, ori în zonele în care sunt avarii temporare. Cei de la Apa Serv spun că erau absolut
necesare și că au o autonomie suficient de mare, așa încât să suplinească apa de la robinet, pe toată perioada lucrărilor. În plus, ele pot fi din nou alimentate cu apă. „Este o instalație mobilă de alimentare cu apă. Este importantă, nu neapărat pentru noi, cât pentru beneficiarii noștri, când le este sistată alimentarea cu apă. Este gândită, în așa fel încât să poată fi conectată direct la căminul de apometru. Avem operativitate mare în zonele sensibile, școli, grădinițe, cabinete medicale, ori brutării. Instalația simulează toți
parametrii tehnici din alimentarea cu apă potabilă, printr-o simplă cuplare la căminul de apometru”, a spus Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
A fost nevoie de acest gen de utilaje, spun cei de la Apa Serv, după ce s-a tot sistat apa, în perioadele în care s-a implemntat programul de reabilitare a sistemului de aducțiune al apei, ori când s-a lucrat la canalizare. Din acest motiv, școli, grădinițe, instituții publice de interes strategic, puteau să fie doar anunțate că se oprește apa, ca să își facă provizii. Noul aparat, însă, se cuplează, iar beneficiarii nici nu știu că e apa luată, „Apa era asigurată cu o cisternă de apă potabilă. Normal că nu o puteam pune peste tot, ci doar în zonele mai aglomerate și de aici am considerat că este necesară o astfel de instalație. Avem 3 astfel de instalații, ca noi să putem avea operativitate, acolo unde se sistează apa. Autonomia instalției, la școala care consumă cel mai multă apa, în urma
probelor, am constatat că este de 1 mc de apă, la apoximativ 5 ore. Indiferent că are sau nu alimentare cu energie electrică, instalația funcționează și alimentarea instalției poate fi reumplută mereu, cu cisternele”, a mai spus Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Fiecare astfel de instalație a costat aproximativ 20.000 de lei și are în componență câteva piese importante. „Instalația are un cub, în care intră 1 mc de apă potabilă, un generator autonom pe benzină, de 2 KW și un hidrofor care asigură preluarea apei din rezervorul de înmagazinare și printr-un fiting se face cuplarea direct la branșamentul rețelei pe care vrem să o alimentăm. Fie că e o școală, o grădiniță, o brutărie și așa mai departe. Instalația am gândit-o pentru spații mai mici, iar intenția noastră este să avem câte una în fiecare localitate din Valea Jiului, cel puțin”, a spus și Valentin Necula, șef Serviciul Exploatare din cadrul SC Apa Serv Valea Jiului.
Cei de la Apa Serv spun că intenționează ca, pe viitor, să găsească o formulă prin care, un astfel de utilaj, dar de dimensiuni și putere mai mare, să fie folosit și pentru blocuri.
Sunt zeci de ore de restricții și, uneori, muncitorii opresc apa câte o zi întreagă, așa încât un astfel de dispozitiv permite alimentarea fără probleme. Din păcate, însă, nu are capacitatea de a aliemnta un bloc de locuințe, ci doar câte o societate comercială, ori o școală, sau spitalul.
Diana Mitrache