NU se deconteazã gratuitãtile pensionarilor minieri din aceastã sãptãmânã, cum fals au fost informati de cãtre Liga Pensionarilor Petrosani. CNH va anunta public, asa cum a mai fãcut-o, zilele si locatiile în care se for face plãtile.

Un anunt, bazat doar pe o discutie de principiu, fãcut de presedintele Ligii Pensionarilor din Petrosani, Ioan Hortopan a pus pe drumuri pensionarii minieri. Acesta a declarat sãptãmâna trecutã cã începând de luni, 23 iulie, se vor deconta facturile la energia electricã pentru primul trimestru al anului 2012. Este vorba de redarea gratuitãtilor. Doar cã lucrurile nu stau asa. Compania Nationalã a Huilei va face public, pe toate canalele media si afisaj, programul plãtilor la momentul luãrii acestei hotãrâri, în conditiile în care banii aferenti vor fi virati Companiei. Asemenea anunt, pe zile si cu precizarea locatiilor, a fost fãcut si la plata deconturilor pe anul 2011 si asa se va proceda si în continuare, a precizat Oana Stoicuta, purtãtor de cuvânt al CNH.

Ileana Firtulescu