M ijloc de iulie. Anul 1962. Exact în urmă cu 60 de ani. Se nășteau doi mari sportivi care peste ani vor contribui la succesele a două respectate echipe din Petroșani. Unul ca fotbalist la Jiul, celălalt ca handbalist la Știința. Unul născut pe 13, celălalt pe 14. Numele lor, Viorel Vancea și Constantin Gavrilă (,,Zât”).

DOUĂ SEZOANE ÎN DOUĂ DIVIZII – VIOREL VANCEA
Născut pe 13 iulie 1962, Viorel Vancea împlinește azi 60 de ani.
În sezonul 1985-1986, Jiul era în Dvizia ,,B”(tocmai retrogradase) sub bagheta lui Gigi Mulțescu. În retur este adus un jucător de 23 de ani de la Olimpia Satu Mare, cu veleități de golgeter. A demonstrat-o în retur, când a marcat 7 goluri (ca și Pachițeanu), înaintea sa fiind Lasconi cu 13 goluri și Gigi Mulțescu cu 12 goluri.
Valoarea de ansamblu a echipei, cu Cristi Florescu, Vasile Popa, Doru Stana, Dan Daniel Szekely, Băluță și Lasconi a propulsat-o spre Divizia ,,A”. Vancea rămâne și în Divizia ,,A”, primind ,,botezul” primului eșalon, marcând în acel campionat 6 goluri. O echipă cu Bojtor, Sedecaru, D. Timofte, Ov. Dodu, Rico Cristea sau Henzel.
A fost un an greu, Jiul nu a rezistat marilor confruntări și a manevrelor celor de la Victoria București sau Flacăra Moreni și F.C. Olt Scornicești, care au dus la retrogradarea jiuliștilor. Ulterior a jucat la Universitatea Craiova, U.T.A și F.C. Bihor Oradea, iar după 1989,în Ungaria, la Honred Budapesta, Elore Bekescsaba, Vasas Budapesta, Dreher și Sopron. A revenit în țară, încheindu-și cariera la F.C Bihor Oradea.
OMUL CARE A
RESPECTAT MEREU SPORTUL – CONSTANTIN ,,ZÂT” GAVRILĂ
Născut pe 14 iulie 1962, Costel ,,Zât” Gavrilă a descoperit handbalul la vârsta de 13 ani, fiind atunci în 1975 elev al Șc. Gen. Nr. 4 (actuala ,,Avram Stanca”) din Petroșani.
A fost văzut de prof. Ioan Polifronie în 1976 fiind legitimat la C.S.S. Petroșani. Evoluează rapid în timp, devenind jucător de bază la C.S.S. Petroșani, apoi la Știința Petroșani. La începutul anilor ”80 este încă junior, dar calitățile sale deosebite îl propulsează în echipa mare a Științei, fiind un jucător de luptă, dorind mereu să fie un învingător. Face parte din echipa din 1985, care în urma turneului de baraj de la Sibiu, trece de trei echipe puternice (OLTCIT Craiova, Armătura Cluj, C.S.M Reșița), revenind în Divizia ,,B”, unde sub îndrumarea antrenorului Ioan Chira, alături de coechipierii săi, Cristi Groza, Alin Cazan, Dan Petrache, Cristi Ropan, Vasile Segărceanu etc. va juca în Divizia ,,B” înca un sezon, 1990-1991.
După o ieșire din scena handabalului petroșenean, în urma unor reorganizări după anul 2000, Știința Petroșani, reapare în eșalonul secund (Divizia ,,A”, Seria Vest), jucând un tur (toamna) în ediția 2004-2005, cu o echipă în care va fi și Costel ,,Zât” Gavrilă. A fost ultima prezență într-un campionat oficial pentru Costel Gavrilă, după care și-a urmat un excelent traseu profesional în paralel, acum în statul Ilinois -USA, se ocupă și de bunul mers al unei echipe de handbal.
Viorel Vancea și Costel ,,Zât” Gavrilă, doi sportivi cu care ne vom mândri mereu, care au făcut cinste Petroșaniului, cărora le adresăm dintr-o pagină de Cronică, LA MULȚI ANI!

GENU TUTU