Zeci de copii, care vin la Scoala Sfânta Varvara din Aninoasa, au rãmas fãrã microbuzul scolar, care, la finele sãptãmânii trecute, s-a defectat.
Masina ducea cam 30 de copii  zilnic, pe distante mai mari sau mai mici, însã, de vineri, s-a stricat si luni, fiecare s-a descurcat cum a putut. Directorul unitãtii de învãtãmânt ne spune acum câti copii au avut de suferit. „S-a întâmplat vineri, o defectiune, când s-a spart o pernã de aer, presupunem noi. Defectiunea se va remedia în cel mai scurt timp, dar nu depinde de noi, ci de firmele ce au fãcut modificãrile. Între timp, noi facem tot posibilul sã le asigurãm transport elevilor. De la Iscroni aducem cam 28 -30 de elevi, iar o altã parte sunt cei de grãdinitã, care sunt dusi la Iscroni, dupã ce microbuzul face cursa la 8 spre scoalã si ei au  maxim 2 km de parcurs”, spune  profesoara Ramona Inta, director la Scoala Sfânta Varvara din Aninoasa.
Situatia a fost gestionatã si de administratia localã, care a fãcut demersuri ca acesti copii sã nu rãmânã la voia întâmplãrii. Asta, pânã ce reparatia va putea fi fãcutã, pentru cã masina scolii este în garantie, însã, a fost modificatã pentru a servi scolarilor. „Am luat legãtura cu cei care au fãcut modificãrile necesare la microbuz, pentru a efectua transport de elevi. Este o firmã din Bucuresti si asteptãm rãspunsul, pentru cã ne-au promis cã vor remedia situatia. Între timp, o sã luãm legãtura cu alt transportator, pentru a le asigura transportul elevilor spre scoalã”, a precizat  Ioan Sfia, viceprimar al orasului Aninoasa. Edilii au reusit sã gãseascã o solutie de compromis si, pânã ce firma va remedia defectiunea, va primi un alt microbuz cu care, soferul unitãtii va asigura transportul spre si de la scoalã, zilnic.
Diana Mitrache