Cine-si imagineazã cã la Apa Serv Valea Jiului luna august este doar una a concediilor, se însealã. Pentru angajatii operatorului regional de apã si canalizare, luna august este una la fel ca oricare alta, muncitorii dar si tehnicienii, inginerii sau personalul administrativ având de rezolvat probleme curente, avarii sau investitii aflate în derulare, ceea ce fac de multe ori cã programul de lucru sã fie unui de zi de varã pânã-n searã.
Cu atât mai apreciabilã este mobilizarea întregului personal, dublatã deja de competitia internã care se deruleazã la Apa Serv Valea Jiului sub genericul ”Angajatul lunii” si, mai nou, ”Colectivul lunii”. Ieri, la sediul central al Apa Serv, echipa de conducere a operatorului regional de apã si canalizare, a premiat, în cadru festiv, dupã sedinta operativã de la început de sãptãmânã, angajatii lunii august si colectivul lunii august, care s-au remarcat, potrivit analizelor efectuate.
Premianti au fost, de data aceasta, pentru activitatea lor din luna august, urmãtorii:
– Dobre Oana Maria – casier în cadrul Centrului de încasãri Aninoasa
– Coculeasa Nicolae – lãcãtus în cadrul sectorului apã canal Aninoasa
– Gîngu Mariana –laborant în cadrul  laboratorului central  de la Dãnutoni
Performanta acestor salariati din orasul Aninoasa a contribuit, alãturi de activitatea similar a colegilor lor, si la decernarea titlului de ”colectiv al lunii august” Sectiei de Apã-Canal a Apa Serv Valea Jiului Aninoasa înpreunã cu cel al Centrului de încasãri din orasul Aninoasa.
”Premiantii nostri din luna august sunt din orasul Aninoasa. Iar locurile de muncã din care provin acestia reflectã cât se poate de evident decizia pe care am luat-o si în acordarea premiului pentru Colectivul lunii august. Vreau sã-i felicit pe colegii nostri Dobre Oana Maria – casier în cadrul Centrului de încasãri Aninoasa, Coculeasa Nicolae – lãcãtus în cadrul sectorului apã canal Aninoasa si Gîngu Mariana –laborant în cadrul laboratorului central de la Dãnutoni pentru activitatea lor si pentru exemplul pe care l-au dat întregului colectiv de la Sectia de Apã-Canal din Aninoasa împreunã cu Centrul de încasãri din Aninoasa, astfel încât salariatii nostri din Aninoasa sã fie astãzi rãsplãtiti cu aprecierile întregii noastre echipe. Le multumesc si le doresc, în continuare, sã pãstreze acelasi ritm si aceeasi dedicatie pe care o au pentru munca pe care o fac”, a declarat Costel Avram, director general al Apa Serv Valea Jiului.
Birou Presã Apa Serv Valea Jiului Petrosani