Despre Ordonanța mult așteptată de mineri și energeticieni, despre reorganizarea Complexului Energetic și crearea unuia nou în Valea Jiului, dar și despre salarizare, au vorbit sindicaliștii și administratorii de la Complexul Energetic Hunedoara cu ministrul Energiei Virgil Popescu. Și acesta a făcut mai multe promisiuni.

Încă de dinainte de criza guvernamentală, minerii și energeticienii de la CEH așteaptă ca Guvernul să aprobe ordonanța care le va permite subvenții pentru minele pe închidere. CEH este în insolvență și situația economică este dificilă, așa încât, spun sindicatele și administrația, această ordonanță e absolut necesară. Și ministrul a promis că va trece.
„Am discutat despre ordonanța care să ne permită accesarea fondurilor pentru activități miniere regresive, la toate cele 4 mine. Ea se va aproba destul de curând. Noi sperăm să fie introdusă în ședință de Guvern cât mai curând, pentru că minis­trul i-a dar sarcină unei consiliere să facă demersurile necesare”, a spus Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele CEH.
Complexul Energetic Hunedoara se va transforma în Complexul Energetic Valea Jiului, cel mai probabil, iar aceste demersuri sunt întârziate acum. Doar că, așa cum susțin sindicatele, situația pare să se îndrepte în această direcție. Mai ales că se pune problema recorelării salariilor celor ce lucrează aici. „Odată cu formarea noii societăți, am discutat și câteva probleme puțin înainte și anume necesitatea de a realiza câteva angajări pe perioadă determninată, care să ne permită să funcționăm în condiții optime. Și, dorim de asemenea trecerea la vechiul nostru sistem de salarizare, în care minerul avea același salariu de la est la vest. Acum nu este așa, pentru că grila de salarizare este preluată de la energeticieni și ea dă loc de interpretări și un mare grad de subiectivism în realizarea salariilor. Noi vrem ca, pentru aceeași muncă, în aceleași condiții, oamenii să aibă salarii egale”, a mai declarat reprezentantul Sindicatului Muntele, Darius Cîmpean.
Este prima întâlnire pe care sindicatele și reprezentanții adminsitrației de la Complexul Energetic Hunedoara o au cu ministrul Virgil Popescu, după reconfirmarea în guvernul condus de Nicolae Ciucă.
Iar sindicatele au cerut și respectarea Contractului Colectiv De Muncă, ceea ce înseamnă inclusiv primele pentru Crăciun.
Diana Mitrache