Un singur vârf mai trebuie atins, o expediție grea și costisitoare, dar una ce va avea succes. Asta cred toți cei care i-au fost alături lui Adrian Ahrițculesei, atletul optometrist, care va fi primul român ce cucerește toți vulcanii de pe fiecare continent al lumii. A plecat azi în expediția spre ținut înghețat.

Adrian ne-a explicat că numai drumul va fi unul extrem de greu, va schimba mai multe avioane și că încearcă să fie  acolo unde au mai ajuns doar puțin peste 20 de oameni din întreaga lume. Expediția a început în 3 ianuarie. „A sosit startul pentru ultima expediție a mea din circuitul celor mai înalți vulcani de pe fiecare continent, cea din tărâmul înghețat din Antarctica, ne-a spus, în timp ce își făcea bagajele, Adrian Ahrițculesei, sportivul care va reprezenta  la această competiție România și, desigur Valea Jiului.

Pe Adrian l-am găsit mereu la competiții de alergare, i-am admirat cu toții reușitele de până acum, dar, unul dintre cei care i-au fost mereu aproape este administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, iar Adrian nu a uitat să îl menționeze și pe Adrian Jurca, managerul său, oameni care s-au luptat să îl ajute să adune banii necesari expediției. Asta, pentru că este vorba despre 70.000 de dolari.

„Plec încărcat cu gândurile de încurajare din partea tuturor și țin să le mulțumesc tuturor pentru tot sprijinul. În primul rând domnului Costel Avram, dar și managerului Ștefan Adrian Jurca. Sunt concentrat și pregătit fizic și psihic și plec cu Doamne ajută!”, a mai adăgat Adrian, în semn de mulțumire, pentru că a fost ajutat să strângă o parte a sumei.

Aventura sportivului din Valea Jiului Adrian Ahrițculesei, care și-a propus să devină primul bărbat alpinist român care cucerește cei mai mari 7 vulcani ai Platenei (după Crina Coco Popescu, prima femeie alpinist care deja a finalizat cu succes acest circuit și care este tot din Hunedoara), se află înaintea ultimului obstacol: cucerirea vârfului Mount Sidley din Antarctica. Tot el ne-a explicat și când va ajunge acolo. „Plecarea de pe continent  din Chile, către Antarctica are loc în 9 ianuarie, dar asta depinde și de cum  va fi vremea, pentru că, dacă vremea nu va fi bună, nu vom pleca atunci.  Ar trebui să zic că ziua vârfului să fie cam prin 15, 16 ianuarie, dacă totul va decurge conform planului”, ne-a mai mărturisit Adrian.

Circuitul Seven Vulcanoes presupune esacaladarea celor mai înalți vulcani de pe cele 7 continente, iar Adrian a reușit să urce până acum pe Damavand – 5.609 m, în Iran, Mont Giluwe – 4.367 m, Oceania, Pico de Orizaba – 5.636, în America de Nord, Elbrus – 5.642 m, în Europa, Ojos del Salado – 6.893 m, America de Sud și în Africa – Kilimanjaro – 5.895 m.

Diana Mitrache