Agentia pentru Dezvoltare Regionalã (ADR) Vest a marcat în cadru oficial, joi, 18 aprilie 2019, 20 de ani de la înfiintare, alãturi de reprezentantii Consiliului pentru Dezvoltare Regionalã Vest, alãturi de beneficiari, parteneri si angajatii sãi, printr-un eveniment special menit sã reflecte modul în care a evoluat regiunea în toti acesti ani.
Au fost prezenti reprezentantii CDR Vest – presedintii Consiliilor Judetene Timis, Arad, Caras-Severin si Hunedoara, primari de municipii, orase si comune, parteneri activi din zona publicã, din educatie si din mediul privat, care, în interventiile lor, au vorbit despre ce înseamnã parteneriatul cu ADR Vest si cum s-au dezvoltat comunitãtile si organizatiile pe care le reprezintã.
Directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, a subliniat importanta înfiintãrii regiunilor si a agentiilor pentru dezvoltare regionalã în România – experimente de reformã institutionalã care s-au dovedit a fi un real succes în toate cele opt regiuni ale tãrii, dar si importanta atragerii de finantãri europene pentru comunitãtile locale.
„În multe cazuri, un proiect finantat prin noi este cât bugetul de investitii al unui oras sau chiar de câteva ori mai mare, si asta doar printr-un singur proiect. Am învãtat sã colaborãm, politic cu tehnic, regional cu local, public cu privat, fãrã conflicte, fãrã patimi, fãrã agende ascunse, si am început sã întelegem cã tot ce facem împreunã este pentru noi, este durabil si trebuie fãcut bine, de cea mai bunã calitate. Astãzi, acest sistem are nevoie sã evolueze (…) Avem nevoie sã planificam corect si adaptat nevoilor noastre, avem nevoie sã crestem ritmul, sã ne dezvoltãm în ritmul lumii moderne”, a punctat directorul general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionalã Vest.
Sunt asadar douã decenii în care ADR Vest a contribuit decisiv la dezvoltarea regiunii – au fost 2.700 de proiecte depuse si peste 1.600 contractate prin programele europene si nationale gestionate de ADR Vest, investitii în valoare de peste 1 miliard de euro si peste 10.000 de noi locuri de muncã create în judetele Timis, Arad, Caras-Severin si Hunedoara.
Prin aceste proiecte, în perioada 1999-2019, s-au modernizat mai bine de 700 de kilometri de drumuri judetene, strãzi orãsenesti si sosele de  centurã, au fost reabilitate termic peste 250 de blocuri, s-au renovat si dotat 35 de centre sociale, 65 de scoli si 20 de  ambulatorii. Dacã discutãm despre zona de business, putem enumera cele peste 20 de structuri de sprijin create în regiune si suprafata de  productie modernizatã – peste 20.000 mp, iar exemplele pot continua pentru cã sunt încã multe alte proiecte în implementare sau în evaluare. Aceste proiecte nu putea fi duse la bun sfârsit fãrã sprijinul personalului Agentiei pentru Dezvoltare Regionalã Vest, care si-a dezvoltat structura, ajungând de la 5 angajati, în anul 1999, la 104 angajati, astãzi.
ADR Vest îndeplineste în prezent rolul de Organism Intermediar (OI) pentru Regio-Programul Operational Regional (Regio-POR) 2014-2020 la nivelul Regiunii Vest,  program care finanteazã domenii cum ar fi: transferul tehnologic, îmbunãtãtirea competitivitãtii IMM-urilor, eficienta energeticã,  dezvoltarea si mobilitatea urbanã, patrimonial cultural, infrastructura rutierã de importantã regionalã, sãnãtatea  si serviciile sociale,  educatia, dezvoltarea oraselor mici si mijlocii etc. ADR Vest detine acest rol extrem de important în managementul fondurilor structurale începând cu anul 2007 – a rãspuns de  planificarea si implementarea POR 2007-2013 si a îndeplinit acelasi rol de OI si pentru Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitãtii Economice. În trecut, a gestionat Programele PHARE si cele din Fondul National de Dezvoltare Regionalã. Consiliul pentru Dezvoltare Regionalã (CDR) Vest este organismul regional deliberativ care coordoneazã politica de dezvoltare regionalã la nivelul regiunii si implicit activitatea ADR Vest.