Acțiuni de igienizare în Parcul Național Retezat

E levi, voluntari și reprezentanți ai Administrației Parcului Național Retezat se alătură campaniei naționale „Curățăm România!”. În perioada 4 aprilie – 4 mai 2022, la nivel național se desfășoară Campania Națională „Curățăm România!”, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”. Campania Națională „Curățăm România!” își propune în primul rând să conștientizeze și să responsabilizeze cetățenii în efortul comun de a ne păstra satele, comunele, orașele curate. ”Administrația Parcului Național Retezat va participa activ la Campania Națională „Curățăm România!” și va desfășura în această perioadă activități în trei zone diferite din Parcul Național Retezat sau proximitatea acestuia. Activitățile de igienizare se vor desfășura cu personalul APNR, elevii din școlile partenere și voluntari”, arată Administrația Parcului Național Retezat. Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pune la dispoziția UAT-urilor și un program de finanțare pentru aceste acțiuni, cu un buget total de 27 de milioane de lei, iar finanțarea se acordă în cuantum de 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului. În scopul derulării eficiente a acestei campanii, în funcție de numărul locuitorilor, UAT-urile pot primi sume între 3.000 și 30.000 de lei. Sunt eligibile proiectele care au ca scop igienizarea zonelor afectate de poluarea cu deșeuri (plastic, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii și acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor de protecţie din jurul lacurilor naturale, lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, câmpurilor, pădurilor, de pe raza teritorială a UAT/ADI, doar în condițiile în care cantitățile respective de deșeuri nu intră în responsabilitatea operatorilor licențiați/autorizați, conform contractelor încheiate de solicitant cu aceștia. Suma maximă care poate fi acordată de AFM pentru finanțarea unui proiect, cu condiția încadrării în bugetul Programului, se stabilește în funcție de numărul locuitorilor la nivelul UAT solicitante sau, în cazul în care cererea de finanțare este depusă de către ADI, în funcție de numărul cumulat de locuitori ai UAT care intră în componența ADI, în cazul în care aceasta din urmă este solicitant. Pentru realizarea acestei activități, beneficiarii finanțării pot coopta voluntari din comunitățile locale, inclusiv din rândul instituțiilor publice, unităților de învățământ, operatorilor economici și/sau puși la dispoziție de ONG-uri; de asemenea, solicitanții pot încheia parteneriate cu entitățile menționate, în scopul facilitării activităților specifice.

Monika BACIU