Un grav accident de circulatie a avut loc în noaptea de sâmbãtã spre dumunicã, pe DN 66A, la intrare în municipiul Vulcan. O femeie de 57 de ani a fost spulberatã de un autoturims la volanul cãruia se afla un tânãr de 20 de ani.
Victima a fost ucisã pe loc în urma impactului, iar martorii spun cã soferul, din cauza vitezei, a reusit sã opreascã autoturismul abia dupã circa 40 de metri de la impact. Femeia a fost târâtã pe asfalt pe toatã acestã distantã, iar echipele de prim ajutor ajunse la fata locului nu au putut face  altceva decât sã constate decesul. Politistii au deschis un dosar penal si urmeazã sã stabileascã cu certitudine cum s-a produs tragedia. Într-un alt accident provocat de un tânãr de 21 de ani, tot din Valea Jiului, trei persoane au fost rãnite, printre ele si un adolescent de 16 ani. Soferul de 21 de ani, din municipiul Petrosani, conducea pe DN76, din directia Brad – Deva, iar pe raza comunei Soimus, iar într-o curbã periculoasã la dreapta a pierdut controlul directiei de mers, a pãtruns pe contrasens, si a tamponat frontal un autoturism condus  regulamentar de un bãrbat de 57 de ani, din comuna Soimus.  În urma accidentului rutier a rezultat rãnirea gravã a unui minor în vârstã  de 16 ani, din municipiul Brad, pasager în autoturismul care a produs evenimentul rutier si rãnirea usoarã a conducãtorului auto în vârstã de 21 de ani si a unei pasagere din acelasi  autoturism, o femeie în vârstã de 65 de ani, din municipiul Hunedoara. Si în acest caz politistii fac cercetãri pentru  vãtãmare corporalã din culpã.
Alte douã accidente foarte grave au avut loc si duminicã dimineata. În jurul orei 3 dimineata a fost gãsit pe marginea drumului, la intrare în Deva, un bãrbat de 62 de ani, mort, dupã ce a fost lovit de o masinã. Cadavrul bãrbatului a fost vãzut de soferul unui tir. Câteva ore mai târziu, la 7.45 are loc un accident la Batiz, victima, un bãrbat de 44 de ani din Lupeni. Pentru a nu fi implicati în evenimente nedorite, politistii le recomandã conducãtorilor auto sã circule cu vitezã redusã si atentie sporitã, sã respecte  indicatiile semafoarelor si ale politistilor rutieri si sã semnalizeze din timp intentia de schimbare a benzii de rulare.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere, politistii le recomandã, de asemenea, conducãtorilor de autovehicule sã pãstreze în mers o distantã suficient de mare fatã de vehiculul din fatã, pentru a putea opri în conditii de sigurantã! Asigurati o bunã vizibilitate curãtând parbrizul, luneta si geamurile laterale ale autovehiculului si verificati buna functionare a stergãtoarelor de parbriz si a  sistemului de climatizare si  dezaburire.
Maximilian Gânju