După sarmale, jumeri, multe fripturi, prăjituri, ori salată de beauf, a venit vremea să ne revizuim alimentația și modul de viață, în general. Specialiștii spun că ar fi bine măcar să mâncăm mai puțină carne de porc și să ne interesăm de proteinele vegetale. Și, dacă mai avem timp, să facem mișcare, nu neapărat la sală, ci mulți pași.

Kilogramele adăugate în plus, care se văd mai mult sau mai puțin, pot fi acum înlăturate, dacă ținem cont de sfaturile celor care ne învață să slăbim sănătos.
„De sărbători, oamenii au o alimentație haotică, predomină pe masă alimentele mai grase, alcoolul și oamenii beau mai puțină apă de sărbători. Și atunci, după sărbători, ar trebui să avem un plan de mese. Adică, să avem 3 mese, două gustări de bază. Apoi, pasul următor ar fi să introducem apa, ca să ne hidratăm mai bine, să adăugăm și legume și să avem aport și de proteine vegetale, nu doar animală”, a spus Tatiana Coșer, antrenor wellness.
Și, când spun proteină vegetală, specialiștii spun defapt, fasole boabe, năut, linte, soia, tofu, iar carnea, dacă nu putem fără, să fie slabă, de pui, vită, ori pește și fructe de mare. Dar să nu uităm că sedentarismul nu este bun.
„Am putea să începem cu mișcare de două-trei ori pe săptămână. Nu trebuie musai să începem brusc. Putem începe chiar și numai cu plimbări mai dese, apoi să alergăm și, doar la final, dacă avem posibilitatea, să mergem la sală”, mai spune Tatiana.
Cele mai multe diete încep într-o zi de luni, iar un mod de viață sănătos la începutul anului, așa că acum este momentul să luați decizia de a fi sănătoși. Mesele îmbelșugate ale Sărbătorilor de iarnă și kilogramele pe care le aduc în plus îi determină pe mulți
să își facă planuri pentru o viață sănătoasă, odată cu venirea unui nou an, dar totul ține de voință și de decizia fiecăruia.
Diana Mitrache