A lexandru C. (29 de ani), tânărul din Hunedoara filmat în timp ce a trântit de pământ un copil, într-un loc de joacă din municipiu, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de violență în familie. Dosarul său se află în camera preliminară și urmează ca judecătorul să decidă dacă este respectată procedura și se poate începe judecata pe fond. Iniţial, tânărul a fost pus sub învinuire pentru lovire şi alte violenţe, violenţă în familie şi tulburarea liniştii publice. Inițial dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, dar a ajuns și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara după ce s-au făcut cercetări și pentru infracțiunea de tentativă de omor. În ziua de 7 februarie, un copil de 13 ani, a fost ridicat în aer şi trântit cu brutalitate de pământ de Alexandru C., într-un loc de joacă din Hunedoara. În urma contactului cu tartanul de pe sol, băiatul a suferit o fractură craniană, în zona occipitală, cu pierdere de cunoştinţă şi amnezie retrogradă şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, în final fiind trimis şi la Timişoara. Scenele agresiunii au fost filmate cu un telefon mobil şi postate pe Facebook, iar clipul video a stârnit un val de furie pe reţeaua socială amintită.