Minerii de la Exploatarea minieră Vulcan au refuzat să intre în mină, vineri, la schimbul I. Aceștia au spus că sunt nemulțumiți de faptul că le întârzie salariile și au cerut să discute cu cei din conducere. Administratorul CEH a spus că salariile le intră cu întârziere din cauză că ședința de Guvern s-a ținut joi și nu miercuri. Nu au vândut energie în ultimul timp, dar minerii din Valea Jiului au cerut să fie plătiți. Și asta, pentru că au muncit. Din păcate, banii vin tot de la Ministerul Muncii, prin AJOFM, lucru confirmat de Raluca Turcan. „Prelungim cu încă o lună sprijinul acordat minerilor din Valea Jiului, suma de 14 milioane de lei, alocată în acest scop, fiind suplimentată astăzi (n.r. joi 24 iunie) printr-o hotărâre de Guvern la bugetul Ministerului Muncii. Acești bani vor putea acoperi creanțele salariale pentru aproximativ 4000 angajați ai Complexului Energetic Hunedoara aflat în insolvență. Pentru a putea acorda acest sprijin, a fost deja modificată legislația prin extinderea de la 4 luni consecutive, la 5 luni consecutive a perioadei în care se suportă creanțele salariale și alte drepturi bănești datorate și neachitate salariaților”, a scris Raluca Turcan, ministrul Muncii, pe pagina sa de socializare. 

 Doar că banii nu au intrat vineri, așa cum așteptau minerii, în ziua stabilită. „Erau  îngrijorați în privința salariilor. Le-am explicat exact cum stă treaba din punct de vedere al salariilor. Ele trebuiau plătite vineri, așa cum am pus anunțul și în sălile de apel, dar, din păcate, ședința de Guvern nu a avut loc miercuri, ci joi. Am fost astfel nevoiți să decalăm cu o zi plata salariilor. (…) Tot în ședința de joi  a fost aprobată HG pentru transferul banilor din fondul de rezervă al Guvernului, în cel al Ministerului Muncii, respectiv la AJOFM, și avem astfel garanția că salariile vor fi plătite, sunt bani. Au întrerupt protestul și până cel  târziu marți vor fi plătite salariile”, a precizat Cristian  Roșu, administrator special la CEH. Protestul s-a încheiat la doar câteva ore, iar minerii au intrat în șut. Din păcate, situația în care se află Complexul Energetic Hunedoara este una dificilă și angajații nu au mai reușit să vândă energie, așa încât să își achite salariile.

Pe viitor, șansele sunt tot în ajutorul de stat, care va fi dat, după ce ministrul Energiei Virgil Popescu va primi girul de la Bruxelles.  „Luni, ministrul Virgil Popescu va ajunge la Bruxelles, unde se va întâlni cu comisarii europeni pe tema Văii Jiului și a CEH. După aceea, sper că va primi un aviz favorabil, că deja au fost discuții favorabile și a fost agreat planul nostru de disponibilizări și de închideri și mina Vulcan și Livezeni vor intra pe închidere până în 2032. Formăm noua societate prin august- septembrie. Cele 4 unități, statul va acorda subvenția de închiderii. Că noi din acest motiv nu avem bani de salarii, că am pierdut serviciile de sistem și banii din ajutorul de închidere. Ne vom recupera banii de ajutor și nu vom mai avea probleme de viitor” , a mai precizat Cristian Roșu.

Situația ar putea reveni la normal, adică cu bani de la Bugetul statului, ca ajutor pentru închiderea minelor Livezeni și Vulcan, prin septembrie. Deocamdată, minerii sunt plătiți nu din ceea ce produs și vând, ci din fondurile ministerului Muncii, iar birocrația a întârziat din nou acordarea plăților.

 

 

Diana Mitrache