C onsilierii județeni au aprobat la sfârșitul săptămânii trecute bugetul Consiliului Județean Hunedoara pentru anul 2022.

Potrivit administratorului CJ, Costel Avram, bugetul administrației județene este în sumă totală de aproximativ 375 de milioane de lei, și asigură necesarul pentru continuarea proiectelor de investiții și pentru începerea de noi lucrări. Mai mult de jumătate din sumele din buget sunt alocate investițiilor.
“Continuăm proiectele de
modernizare a drumurilor județene și lucrările de reabilitare/întreținere în toate zonele județului Hunedoara astfel încât toți locuitorii să beneficieze de căi de acces moderne și sigure. Alocăm bani pentru sănătate! Toate cele trei unități spitalicești din subordinea CJ Hunedoara primesc bani pentru funcționare și dezvoltare: Spitalul Județean de Urgență din Deva și Sanatoriile de Pneumoftiziologie
din Geoagiu și Brad. Ne dorim ca hunedorenii să beneficieze de asistență medicală la standarde ridicate”, spune Costel Avram. Și în ceea ce privește instituțiile de cultură, anul 2022 va însemna unul al investițiilor masive.
“Așa cum am spus, anul 2022
este anul unei ofensive culturale fără precedent. CJ Hunedoara alocă bani pentru finalizarea lucrărilor de
reabilitare a Casei de Cultură din Hunedoara și a Castelului Nopcsa din Săcel, pentru reabilitarea clădirii Teatrului Dramatic „I. D. Sârbu”
din Petroșani și, în premieră în România, administrația hunedoreană investește în înființarea unui nou muzeu, la Orăștie! Județul nostru a moștenit un bogat patrimoniu,
iar noi suntem datori să-l punem în valoare”, a conchis Costel Avram, administrator public
Consiliul Județean.
Marius Mitrache