Speranța unuia dintre cei doi tineri din Valea Jiului, arestați pentru plasare de euro falși, a fost năruită de judecătorii Curții de Apel. Tribunalul Timiș a decis să-l lase în arest la domiciliu, dar procurorii DIICOT au argumentat în fața completului riscul de a fi periclitată ancheta. Astfel, magistrații au decis să-l readucă în arest. ”Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara. (…) Desfiinţează în parte încheierea penală contestată şi rejudecând: În temeiul art. 236 C. proc. pen., raportat la art. 234 C. proc. pen. şi la art. 235 C. proc. pen., admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul L. M. formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara”, se arată în soluția pe scurt. Tânărul din Petrila este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, punerea în circulaţie de valori falsificate străină în formă continuată şi înşelăciune în formă continuată. L. Mircea și N. Robert alături de alți suspecți cercetați și ei ar fi condus o rețea specializată în falsificarea de valută. ”În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2019, pe raza județului Hunedoara s-a constituit şi a acţionat în mod coordonat un grup infracţional organizat specializat în plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 euro, prin iniţierea de relaţii comerciale, care le permiteau plata cash cu bancnotele în litigiu, în special prin diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care postează anunţuri pe site-uri de profil”, informau procurorii DIICOT Timișoara. Anchetatorii au stabilit că membrii grupării, în cursul anilor 2019-2020, au derulat multiple tranzacţii frauduloase,  prin plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 Euro, prin inducerea în eroare a unor vânzători de bună-credinţă de pe raza localităților Timișoara, Arad, Oradea, Marghita, Oțelu Roșu, Caransebeş, Deva,  Hunedoara, Alba Iulia, Cluj Napoca, Hațeg, Sibiu, Sebeş, Râmnicu Vâlcea şi Călăraşi.

M. Gânju