U n șofer vitezoman din Aninoasa a fost prins de radar pe șoseaua de centură a Petroșaniului circulând cu 103 kilometri/oră, mai mult decât dublul vitezei maxime admise.

De precizat că în zona respectivă de drum au loc cele mai multe accidente grave ori mortale. Polițistul i-a arătat imaginile de pe aparatul radar, a întocmit procesul verbal și l-a amendat cu 1305 lei. Ca măsură complementară i-a suspendat dreptul de a conduce autoturisme timp de 30 de zile. Vitezomanul a contestat în instanță amenda și a argumentat că sancțiunea trebuie anulată, pentru că polițistul ar fi trebuit să-i
suspende permisul pe o perioadă de trei luni, atât cât prevede legea. Această eroare a agentului
constatator l-ar fi avantajat în instanță, dar a buctat-o și el. ”În ceea ce privește susținerea potrivit căreia procesul verbal de constatare a contravenție este nelegal întrucât agentul constatator a consemnat suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, deși ar fi trebuit ca sancțiunea aplicată să aibă o durată de 90 de zile, instanța reține faptul că această susținere a fost invocată de petent după depășirea termenului de 15 zile de la data când a luat cunoștință de conținutul procesului verbal de constatare a contravenției, ori toate criticile de legalitate trebuie invocate în termenul legal de 15 zile. Chiar dacă instanța ar fi procedat la analizarea acestui motiv de nulitate relativă, petentul nu a arătat care este vătămarea care i se aduce prin existența acestei neconcordanțe”, au arătat magistrații. Judecătoria Petroșani a respins solicitarea individului, dar soluția nu este definitivă.