Confederaţia Meridian susţine demersul Sindicatului Muntele

Confederaţia Sindicală Meridian susţine demersul Sindicatului Muntele, prin care se solicită alocarea de fonduri pentru remedierea deficienţelor provocate de inundaţii la mina Lupeni.
Astfel, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian solicită sprijinul Guvernului României pentru finanţarea reparaţiilor necesare repunerii în funcţiune a minei Lupeni, în contextul în care, inundaţiile din data de 26 iulie 2020 au produs daune serioase acestei unităţi miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara
”Sindicatul Muntele a informat Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN, că datorită avariei produse ca urmare a inundării minei Lupeni prin puţul de aeraj Est, consecinţă a ieşirii râului Jiu din albia sa, o parte din personal a fost detaşat la EM Vulcan până când situaţia va permite reluarea activităţii în condiţii normale la EM Lupeni, iar cu cealaltă parte din personal, se intervine continuu pentru remedierea avariilor produse acestei mine de cărbune.  Colegii noştri lucrează intens la remedierea daunelor produse de această calamitate, însă activitatea nu se va putea relua decât parţial în zona Blocului V al EM Lupeni, cel mai repede în jurul datei de 8 iulie 2020. Pentru zona Blocului IV al minei Lupeni, reparaţiile se vor extinde pe o perioadă mai lungă de timp”, arată Confederaţia Sindicală Meridian.
Preşedintele Sindicatului Muntele, â Darius Câmpean, a solicitat prefectului judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, încă de la momentul producerii acestui eveniment neprevăzut, ca în baza unei evaluări întocmite de conducerea EM Lupeni şi CEH, în Sinteza ce va fi transmisă Ministerului de Interne cu privire la daunele produse de această calamitate naturală să fie cuprinsă şi mâna Lupeni.
”Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN este la curent cu demersurile deja realizate de autorităţile locale şi naţionale pentru remedierea pagubelor produse şi este convinsă că domnul LUDOVIC ORBAN Prim-Ministru al României, Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, domnul Virgil Popescu şi Ministrul Finanţelor Publice, domnul Florin Cîţu, susţin acest proces de normalizare a situaţiei în Valea Jiului”, mai arată Confederaţia Meridian. Mina Lupeni a fost inundată în urma inundaţiilor care au avut loc săptămâna trecută. Toţi minerii au fost evacuaţi din subteran după ce apa din galeriile miniere depăşea peste un metru şi jumătate.
Cosmin BACIU

2 comentarii la „Confederaţia Meridian susţine demersul Sindicatului Muntele

  • 2 iulie 2020 la 19:26
    Permalink

    nu s-ar putea da fonduri pentru retehnologizarea minei ci numai pentru remedierea deficientelor cauzate de inundatii? bani aruncati in vand sa aiba sindicatul si hipopotanul sef activitate.

    Răspunde
  • 3 iulie 2020 la 07:31
    Permalink

    Sau întâlnit hipopotanul cimpean cu hipopotanul meridian oare ce are s? iasa o mina viabila cu produc?ie record ?i f?r? ho?i
    Ha ha ha ha

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.