10 miliarde de euro pentru tranziţia spre energia verde

10 miliarde de euro va primi România pentru a face tranziţia justă spre energia verde. Ministerul Fondurilor Europene a organizat o primă dezbatere în domeniul energiei  care a avut ca temă Cadru Financiar Multianual 2021-2027, precum şi metode care să asigure o tranziţie energetică justă.
Reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene au prezentat cele două programe operaţionale din domeniul energiei. Este vorba Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă (PODD) şi Programul Operaţional Tranziţie Justă ce au o valoare cumulată de aproximativ 10 miliarde euro în viitoarea perioadă de programare 2021-2027.
Cele două sunt în concordanţă cu ambiţiile Comisiei Europene privind Pactul Ecologic European (PEE) prin care Europa devine neutră din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră, dar şi cu Mecanismul pentru o tranziţie justă.
”Suntem pe ultima sută de metri pentru negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual la Bruxelles şi ne aflăm înaintea implementării unui program de redresare economică care va însemna numeroase oportunităţi şi pentru investiţiile în energie. După oprirea temporară a economiilor generată de apariţia coronavirusului, Uniunea Europeană a luat mai multe măsuri. Una dintre ele a fost acordarea unor ajutoare de stat celor care au solicitat acest lucru. Totodată, UE a prezentat un pachet ambiţios de 750 miliarde euro pentru următorii ani, din care România urmăreşte să atragă 19 miliarde de euro sub formă de granturi şi 11 miliarde ca împrumuturi sub o formă avantajoasă, pentru domenii strategice ca infrastructura, sănătatea, energia şi IMMurile. Mulţi ar fi aşteptat o renegociere a Green Deal, o direcţie strategică a Uniunii Europene, dar ce am văzut în timpul crizei şi a săptămânilor trecute a fost o reafirmare puternică a sprijinului politic pentru obiectivele de mediu”, spune Cristian Buşoi, care a vorbit despre direcţiile strategice de la nivel european, potrivit focus-energetic.ro.
Până în 2050 România va trebui să facă tranziţia spre energia curată. Călin Bota, secretar de stat MFE, consideră că România trebuie să se ralieze obiectivului ambiţios al Uniunii Europene privind producţia de energie verde în proporţie de 100% până în 2050.
”Creşterea nivelului tehnologic este o prioritate pe care o vom putea atinge cu un efort concentrat, de aceea trebuie să ne asigurăm că există o permanentă comunicare între Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Fondurilor Europene. Energia verde este o prioritate mondială şi trebuie să dimensionăm direcţiile în care investim în perioada următoare. Obiectivul major este de a asigura producţia de energie verde de până la 100% până în 2050. De aceea trebuie să investim în cercetare şi inovare, să ne racordăm la liniile de finanţare la nivel european şi să finanţăm institute de cercetare care se preocupă de găsirea unor modalităţi nepoluante de producţie a energiei electrice. Ne propunem să închidem viitorul cadru bugetar la termen cu absorbţie de 100%”, a spus Bota, potrivit focus-energetic.ro.
Întâlnirea a fost moderată de europarlamentarul Cristian Buşoi în calitate de preşedinte al Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie (ITRE) din Parlamentul European şi de secretarul de stat Călin Bota.
Cosmin BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.