O situaţie fără precedent a avut loc la mina Lupeni, după ce apele Jiului de Vest au inundat întreg subteranul, la o adâncime de 300 de metri sub pământ.
Toate galeriile s-au umplut cu apă şi minerii au fost evacuaţi atunci din mină, dar administratorul special de la CEH spune că nici cum apa nu a putut fi evacuată complet. „Lucrăm la evacuarea apei din  subteran cu pompe care  sunt montate sub colivii şi evacuăm de acolo apa. Nu facem faţă la cantitatea mare de apă ce a intrat în mină şi cred că o să mai dureze câteva zile până o să eliminăm toată apa”, a spus Cristian Roşu, administrator special la CEH.
Abia când vor scoate apa din galeriile inundate, minerii vor putea să constate ce pagube a produs în subteran Jiul de Vest. De altfel, Cristian Roşu, care a şi lucrat în această mină, ne spune cum s-a  produs viitura şi cum a ajuns sub pământ.
„Jiul a crescut atât de mult, încât a depăşit calea ferată, şoseaua DN 66A şi a venit spre puţul Est, care aparţine de mina Lupeni. Acolo a avut la suprafaţă, peste 1,5m apa, iar acea apă s-a infiltrat în subteran şi de acolo s-a împrăştiat în toate galeriile din subteran, care există la mina Lupeni”, a adăugat Cristian Roşu.
Producţia de la mina Lupeni este zero şi încă nu se poate estima care va fi data la care se va relua producţia de huilă. Dar, pentru a creşte producţia de huilă de care are nevoie termocentrala Mintia, minerii au fost trimişi la Vulcan „Chiar avem două brigăzi de la mina Lupeni, care vor fi trimise la mina Vulcan, iar restul oamenilor lucrează la Lupeni, ca să  remedieze ceea ce este acum în subteran. Niciodată nu s-a mai întâmplat. E unic în istorie”, ne-a mai mărturisit administratorul special de la CEH.
În plus, pentru că termocentrala de la Mintia ar urma să fie oprită până la finele acestei luni, din lipsa cantităţi de huilă necesară, în scurt timp porneşte producţia la mina Livezeni, acolo unde a fost introdus un nou abataj mecanizat.
„Avem semnale bune de la Livezeni. Începând de luni se fac probele şi de miercuri, 1 iulie, vom scoate primele tone de huilă de la mina Livezeni şi, din 1 iulie, pe o perioadă de vreo doi ani de zile, estimăm să avem o cantitate de 700 -800 de tone de huilă zilnic doar de la mina Livezeni, ca să nu mai avem probleme, Dar asta, doar dacă ne ajută Dumnezeu, că ce s-a întâmplat la Lupeni nu s-a mai întâmplat niciodată. Mina se inunda de la apele din subteran”,  a conchis Cristian Roşu. În galeriile inundate de la mina Lupeni sunt motoare, transformatoare şi benzi transportoare. Toate au fost distruse  de apa Jiului, care a pătruns în mină de la suprafaţă şi, ca urmare, populaţia  din Deva a rămas fără apă caldă, după ce Termocentrala Mintia a fost oprită, fiindcă nu are cărbune suficient.
Diana Mitrache