Bărbatul în vârstă de 45 de ani a ajuns la Bucura, s-a oprit să se odihnească şi i s-a făcut rău.
Primele informaţii arată că ar fi suferit un infarct, însă medicii legişti vor putea spune cu certitudine cauza morţii.
Tragedia a avut loc, duminică seara, în apropierea lacului Bucura (2.040 metri), din Masivul Retezat, iar turistul, de loc din Sălaşul de Sus, a fost preluat imediat de salvatorii aflaţi la punctul Salvamont din zonă. ”Bărbatul a urcat până la lacul Bucura. S-a oprit să se odihnească, iar apoi, dintr-o dată, i s-a făcut rău şi nu s-a mai putut ridica de jos. Salvamontiştii care se aflau la refugiul Bucura, în imediata apropiere, au încercat să-l resusciteze timp de 90 de minute, însă, din păcate, fără rezultat”, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. Salvatorii montani au cerut în sprijin un elicopter de salvare însă ambulanţa aeriană n-a putut pleca din cauza condiţiilor meteo dificile din staţia de decolare. Două echipe de salvamontişti, cu un număr total de 12 salvatori montani, au preluat trupul neînsufleţit al bărbatului şi l-au transportat până într-un loc unde a putut fi preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara.
Maximilian Gânju