O clădire veche ce se înscrie în arhitectura unui timp ce pare lăsat în istorie, care este amplasată în spatele staţiei CFR Petroşani, se degradează cu fiecare zi, iar hoţii au prădat-o în ultima vreme.
Pandemia şi faptul că SC Termoficare a devenit falimentară au făcut ca în interior să nu mai existe activitate şi hoţii să poată veni în voie. Un consilier local de la Petroşani a descoperit problemele uriaşe şi ne explică acum ce s-a petrecut aici în ultima perioadă. „Anul acesta, clădirea a fost jefuită, s-au furat calculatoarele, utilajele dinăuntru care deserveau activitatea, anexele au fost jefuite, furate acoperişurile, ca şi un atelier din apropiere”, a spus Viorel Pascu, consilier local PSD la Petroşani.
Societatea de Termoficare din Valea Jiului a intrat în faliment şi este acum în custodia unui administrator care este de acord să o dea primăriei, doar să nu se mai degradeze continuu şi nici hoţii să nu mai poată veni.

Asta, pentru că acum are un simplu lacăt şi un neon aprins, care atestă că locul e părăsit de ceva timp. „Am propus Consiliului Local ca această clădire  să fie luată de primărie şi să se monteze aici camere de supraveghere şi să i se asigure o destinaţie de utilitate publică. Am discutat şi cu lichidatorul care se ocupă de SC Termoficare şi a spus că o dă în comodat primăriei din Petroşani şi pentru 200 de ani, doar să îi găsească o utilitate  publică, să nu se distrugă”, mai spune Viorel Pascu.
Consilierul din Petroşani spune că clădirea ar putea deveni locaţia unui adăpost, mai ales că femeile abuzate, ori copiii ce provin din familii dezorganizate, nu au un refugiu la această dată. Şi asta, în condiţiile în care numărul celor ce au de suferit creşte.  „Este un spaţiu generos, ce poate fi utilizat pentru femeile, ori copiii abuzaţi şi asta am propus celor din primărie. De exemplu, noi, în municipiul Petroşani, nu avem o locaţie destinată protecţiei, îndrumării copiilor şi femeilor abuzate în familie şi e păcat să se distrugă”m a explicat Pascu, intenţiile sale.
În zona Coloniei Petroşani sunt mai multe clădiri ce se degradează continuu, iar faptul că nu  mai sunt folosite o vreme, le face să devină ţinta preferată a hoţilor.
Diana Mitrache