ION ILIESCU, fost preşedinte al României: „Dragi mineri, mă adresez dumneavoastră, de astă dată,  mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească”
Ion Iliescu nu a fost niciodată tras la răspundere, dosarul mineriadei a scos la iveală adevăruri ascunse, Miron Cozma nu mai vrea să vorbească despre acele vremuri, iar Valea Jiului e tot în umbra creată de mineriade.
Klaus Iohannis, actualul preşedinte al României, a reacţionat dur, la 30 de ani de la acele momente:
„Constat iarăşi cu indignare că dosarul Mineriadei trenează de 30 de ani. Vinovaţii pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pentru cele peste 1.000 de victime sunt încă necunoscuţi. Consider că este o ruşine şi o jignire profundă faţă de toţi cei care au luptat cu mâinile goale pentru câştigarea libertăţii, faţă de urmaşii acestora şi faţă de întreaga societate. Justiţia are obligaţia de a face lumină după atât de mulţi ani. Dreptatea nu este un moft, ci este în acest caz o urgenţă majoră”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a făcut această declaraţie joi, 11 iunie 2020, în Piaţa Universităţii, unde s-a deplasat pentru a depune o coroană de flori în memoria victimelor mineriadei din 13 – 15 iunie 1990.

Acum 3 decenii, forţele de ordine, susţinute de mineri, au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil şi anvergură dintre toate acţiunile minerilor. Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniţilor este de 746 iar numărul morţilor este de şase: patru morţi prin împuşcare, un decedat în urma unui infarct şi o persoană înjunghiată. „S-a făcut diversiune , că s-au îmbrăcat unii în hainele minerilor şi au făcut ce aţi văzut. Nu au fost minerii cei care au exercitat acele acte de violenţă şi distrugeri” „Am petrecut luni bune în Valea Jiului şi am audiat sute de mineri pentru acest dosar de mineriadă. Este un aşa-zis dosar de mineriadă, pentru că practic, acest dosar nu exista până în 2005. Erau, însă, foarte multe plângeri ale părţilor vătămate, care stăteau pe la circile de poliţie din Bucureşti, nelucrate. Cu ajutorul unui procuror şef, de la Secţia de Urmăriri Penale din capitală, am reuşit să identificăm toate aceste cauze. Au fost peste 700 de plângeri pe care le-am conexat şi am făcut acest dosar al mineriadei. Pentru asta am venit în Valea Jiului, unde am avut un spijin consistent de la toată lumea. Mi-au asigurat transportul la fiecare gură de mină, unde am stat de vorbă cu minerii, care au avut o singură dorinţă: să nu îi chem la Parchet”, a spus generalul Dan Voinea, procuror, anchetatorul Mineriadelor.
Minerii din Valea Jiului ajung abia în 14 iunie
În 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineaţa, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile: „IMGB face ordine!” şi „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Minerii, însă, au ajuns abia a doua zi, când primele acte de violenţă se petreceau la Petroşani, în gară.
„A sunat telefonul şi am răspuns eu. Era domnul Dragotă, şeful de gară la Petroşani, care a zis să fac ceva că minerii au venit peste el. Unul i-a dat două palme, altul a spart ceasul de pe peron cu o coadă de lopată şi o să fie prăpăd aici. În după-amiaza zilei de 13 iunie au plecat două garnituri de tren şi pe urmă au mai fost ataşate alte două. Însemnau cam 15 – 18 vagoane, fiecare garnitură. Câţi mineri erau? Păi în aşa fel încât nu puteai să treci de la un capăt în altul al vagonului, nici în juma’ de oră. Plin, dormeau pe jos, pe  suportul de bagaje. Au plecat că li s-a spus că  vor să le închidă minele şi, cei care luptă ca să le rămână locurile de muncă, adică FSN- ul, trebuie apăraţi”, a spus Romulus Burdan, prim vicepreşedinte al Comitetului municipal de Uniune Naţională (CPUN).
Şi aşa cu plecat, mulţi urcându-se ulterior în restul garniturilor. La Bucureşti, însă, a început vacarmul, minerii fiind clar ghidaţi spre diverse locuri bine ştiute de cei care îi conduceau.  „Am văzut cum Miron Cozma şi câţiva de ai lui, au plecat cu două dacii, una roşie şi una verde. Acolo ne-a întâmpinat amiralul Cico Dumitrescu. Era în uniformă. Ne-a mulţumit că am ajuns şi de acolo am mers direct către Palatul Victoria. Vă spun ceva:  scuarul verde, noi am apucat cam un sfert să îl ocupăm, că restul era ocupat de alţi muncitori, inclusiv mineri din Maramureş. În uniforme noi de miner, pe care nu scria nimic, echipamentul lor era nou- nouţ şi semăna cu cel  al minerilor din Polonia. Erau băieţii cuminţi, cu ochi albaştri”, mai spune Romulus Burdan.

Minerii s-au dus spre sediul Guvernului, iar mai apoi a rezultat vacarmul. Totuşi, despre diversiune vorbesc şi cei care au instrumentat dosarul Mineriadei şi care au concluzionat că nu minerii au fost cei vinovaţi în exclusivitate. „Erau foarte multe obiecte pe care minerii le-au luat că pradă de la Bucureşti: căşti, scuturi, iar când au coborât la Petroşani, fiecare avea câte un scut, o cască de jandarm, care erau  pe inventarul Jandarmeriei Române. Era pagubă la ei. Şi i-am explicat lui Miron Cozma că este bine să le strângem toate acestea, pentru că erau pe inventar. La asta, Cozma a zis că nu are nimic împotrivă, că nu vrea să facă puşcărie minerii pentru ele, dar, să ne dea şi ei lămpaşele. Lămpaşele erau obiecte de inventar aici, la mină. Erau peste 1.000 de lămpaşe lipsă. Şi atunci eu m-am ocupat de acest schimb, ca să nu fie prejudiciu de nicio parte. Asta, mai ales că atunci se făcuse şi  o companie de mineri, care era de rezervă la Bucureşti. În Armata I am găsit tabelul cu cei 1000 de mineri care fuseseră cazaţi la Armata I, li s-au luat hainele de mineri, lămpaşele şi pe ei i-au îmbrăcat  în haine militare şi i-au băgat în drepturi. Întâmplător am dat de ei şi erau şi uniformele de armată care trebuiau restituite. S-a făcut diversiune, că s-au îmbrăcat unii în hainele minerilor şi au făcut ce ştim că au făcut. Nu au fost minerii cei care au exercitat acele acte de violenţă şi distrugere pe care le-a prezentat media”, a afirmat generalul Voinea, cel care a vorbit cu sute de oameni din Valea Jiului şi a întocmit dosarul mineriadei.
Dorel Şchiopu, actual angajat la CFR Petroşani: „Să ne aducem aminte că Piaţa Universităţii era ocupată de circa două luni, de prin luna aprilie şi cam toată lumea se uita destul de ciudat. Să ne amintim că, prin 20 mai fuseseră alegeri şi că după, protestele din Piaţa  Universităţii nu mai erau chiar justificate. Adică ce urma să mai  aşteptăm? Categoric acei oameni protestau pentru lucruri care nu s-au rezolvat nici după 30 de ani. Deci era culmea să se rezolve acum”
De câte ori a fost chemat, Ion Iliescu a trimis câte o carte anchetatorilor
Romulus Burdan:  „Minerii s-au dus acolo unde au fost chemaţi şi dirijaţi de unii şi alţii, la sediul ăla, la altul. Şi de la gară pânî la Guvern s-a spart o singură siglă, cea a PNL.  Au făcut şi rele. Au făcut şi puşcărie. Atunci s-a instalat psihoza aceea de barbarie, hai acolo, hai acolo. Au fost şi morţi în curtea fostului Minister de Interne. Eu am văzut 6, sigur ăia nu mai suflau. Minerii s-au bătut cu cei pe care li-i arătau ăia îmbrăcaţi frumos, tunşi, cu cravată. Le spuneau  că sunt PNŢ-işti, PNL –işti şi că ei vor să nu mai aibă ei locuri de muncă”.
Procurorul Dan Voinea: „Am găsit un jurnal istoric, de luptă, al unităţii militare care a fost folosită atunci la Mineriadă. E un jurnal ţinut de generalul Şchiopu, locţiitorul Şefului de Stat Major al Armatei. Acolo scria că în Ziua de 13 iunie 1990, de exemplu, Ion Iliescu era pictat pe ore. Că aşa se ţinea jurnalul. Ora cutare: Iliescu solicită 100 de militari să acţioneze într-o anumită zonă. Altă oră: domnul Iliescu spune 12 taburi să acţioneze în zona Ministerului de Interne. Apoi ne cere să acţionăm cu gaze lacrimogene, deşi i-am recomandat domnului Iliescu să nu folosească armata, că nu e cazul. Domnul preşedinte insistă. Şi atunci l-am audiat pe Cozma, care a dat o declaraţie lămuritoare, cu privire la toate acţiunile la care a fost solicitat atunci să participe şi în acest fel eu cred că Dosarul e lămurit din toate punctele de vedere”.
Dosarul e gata, dar fără prejudiciile create de mineri, cu cazarea, transportul, ori cu faptul că la mină au fost pontaţi, ei fiind practic, la Bucureşti şi, mai mult, generalul Voinea spune că: „au luat salariile întregi şi, celor care au participat la deplasarea aceasta li s-a dat şi primă”.
Ion Iliescu, însă, s-a folosit de orice, ca să nu răspundă nici măcar la întrebările procurorului.  „Domnul Iliescu, de câte ori l-am chemat, mi-a adus câte o carte şi a refuzat să dea declaraţie. A zis că adevărul este în cartea dânsului. Eu nu pot să duc în instanţă cu o carte. Eu trebuie să mă duc cu un dosar, pe care sunt obligat să il fac.
Procurorul Voinea spune că Dosarul Mineriadei este unul „complex, cu multă încărcătură politică”, care a făcut că România să sufere.
În plan intern, mineriada din iunie 1990 a reprezentat o perioadă de lipsă a libertăţii presei prin prezentarea unilaterală la unica televiziune din acea vreme(doar din punctul de vedere al puterii FSN ), pentru că a fost împiedicată apariţia ziarului România Liberă. Sediile partidelor de opoziţie au fost devastate. Puterea FSN nu a reuşit să genereze probe cu care vreuna din persoanele arestate să fie condamnată în justiţie.
Cei din Valea Jiului, însă, vor acum să plece acolo cu o Mineriadă Culturală.
„Am propus să organizăm o nouă mineriadă. La 30 de ani să ocupăm din  nou Piaţa Universităţii. Cum sună, nu? Bineînţeles că e vorba de o Mineriadă Culturală, iar în locul topoarelor şi bâtelor cu care au mers atunci, în 1990,  să mergem cu flori, cântec, folk, teatru, ansambluri folclorice, cu port popular, cu ceea ce ne reprezintă pe noi şi sunt convins că Valea Jiului poate susţine un spectacol, doar cu talente locale, la cel mai înalt nivel”, mai afirmă Dorel Şchiopu.
Dacă vom scăpa vreodată de ştampila de mineri răi, rămâne de văzut. Lumea încă este reticentă în ce priveşte acest loc şi nu sunt puţini cei care vorbesc despre Valea Jiului ca despre locul din care au plecat oamenii cu bâtele, la Bucureşti. Nu o dată, ci de mai multe ori, fără că vinovaţii principali să fie traşi vreodată la răspundere.
„Este nedreaptă anatema care a fost aruncată asupra acestei zone şi, până la urmă, nu discutăm de vinovăţia sau nevinovăţia minerilor, dar, totuşi, nu poţi să nu te întrebi, ca şi în scena din O scrisoare Pierdută, când Caţavencu e arestat de Ghiţă Pristanda, poliţistul încearcă să se scuze, că na, a primit şi el ordin, şi Caţavencu îi zice: Stai liniştit poliţistule! Nu mâna care loveşte, voinţa care ordonă este de vină!”, a conchis Dorel Şchiopu, unul dintre oamenii care apără vestigiile istorice ale acestui loc.
ION ILIESCU:
„Delegaţia de mineri, în frunte cu Miron Cozma se îndreaptă spre Piaţa Universităţii, pe care vrem să o ocupaţi dumneavoastră”
Diana Mitrache