Absolvenţii de liceu sunt cei mai afectaţi de pandemia care nu i-a mai lăsat să se revadă. Au plecat acasă, crezând că e doar o epidemie de gripă, şi că vor reveni, dar sunt prima generaţie care,  indiferent de cât de mult li s-a spus că doar exagerează şi ei, care nu au festivitatea de absolvire.
Au ţinut fiecare câte un discurs on-line, mai mult sau mai puţin urmărit de colegii lor şi asta a fost tot. Urmează Bacalaureatul, iar şefa de promoţie de la Colegiul Hermes din Petroşani a vrut să le spună tuturor că anii de liceu au contat şi că doar finalul nu a fost aşa cum l-au aşteptat ei.
„Ani de liceu….”
A venit şi ziua cea mult aşteptată, ziua în care suntem cu toţii declaraţi absolvenţi,cea mai frumoasă şi mai importantă din viaţa unui elev de liceu. Pentru mine este o onoare să fac parte din promoţia 2016-2020 a Colegiului Economic „Hermes ” Petroşani, o „şcoală europeană, bazată pe valori”. Pot spune că aceşti 4 ani de liceu mi-au oferit atât momente de bucurie, de mândrie, de nostalgie, dar şi momente emoţionante. Este adevărat faptul că am muncit destul mult pentru această distincţie, dar am avut şi timp pentru a lega prietenii, pentru a petrece clipe minunate alături de colegi. Nu regret că am fost unul dintre elevii acestui liceu. Mă bucur ca am reprezentat şcoala în diversele concursuri şi olimpiade, dar şi în  activităţile extraşcolare. Sunt onorată pentru  premiile câştigate şi pentru acest lucru vreau să le mulţumesc tuturor  profesorilor care m-au îndrumat în toţi aceşti ani. Le mulţumesc că au avut răbdare cu fiecare dintre noi, le mulţumesc pentru răspunsurile oferite la nenumăratele întrebări şi mai ales pentru suportul oferit.
Vreau să le mulţumesc doamnelor directoare Petrescu Florentina şi Pascal Rodica pentru tot sprijinul pe care ni l-au oferit, dar vreau să îi mulţumesc, în special, doamnei diriginte Dumitraşcu Gabriela,  pentru îndrumările oferite în toţi aceşti ani. Este un om minunat şi îi ofer toată recunoştinţa mea.
Dragi absolvenţi, dragi colegi, dragi prieteni, acum la finalul celor patru ani de liceu, vreau să vă urez tuturor mult succes la bacalaureat şi sper ca tot ceea ce vă propuneţi în viaţă să vi se îndeplinească!
Denisa Peter