Proiectul implementat de Apa Serv Valea Jiului, care are în vedere ”Modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din regiunea Valea Jiului” prin intermediul fondurilor europene accesate de operatorul regional al acestor servicii de utilitate publică, se apropie de finalizare.
Potrivit directorului general al Apa Serv, Cristian Ionică, lucrările sunt într-o avansată stare de execuţie, iar în unele cartiere, unde a avut loc schimbarea reţelelor de apă şi canalizare, oamenii muncesc la aducerea  terenului la starea iniţială.
”Am reuşit să cuplăm, în mai multe cartiere din Petroşani noile reţele de apă potabilă şi de canalizare, care au fost realizate în cadrul proiectului european de modernizare a infrastructurii de apă şi canalizare pe care-l derulăm atât în municipiul Petroşani, cât şi în celelalte localităţi din Valea Jiului. La Petroşani, lucrările sunt într-o stare avansată, în acest moment aflându-ne în etapa în care constructorul lucrează la reamenajarea zonelor afectate de lucrări, respectiv la aducerea terenului la starea iniţială. Se fac asfaltări, se refac trotuarele şi zonele verzi, iar în scurt timp disconfortul generat de acest şantier va dispărea complet. S-a remediat deja carosabilul afectat de lucrările noastre în zona Livezeni, s-a turnat asfalt şi pe spărtura de subtraversare a drumului din zona sensului giratoriu de la Spital şi, în perioada următoare, se va interveni pentru efectuarea de reparaţii şi aducerea terenului la starea iniţială peste tot acolo unde s-a lucrat la reţelele de apă şi canalizare. Cu satisfacţia încă unor lucrări majore pe care reuşim să le finalizăm, le mulţumim pe de o parte muncitorilor de la firma de construcţii care au făcut un adevărat tur de forţă pentru a se încadra în termenele prevăzute în cele două contracte de investiţii care au vizat municipiul Petroşani, iar pe de altă parte, le mulţumim cetăţenilor pentru răbdarea şi înţelegerea manifestate pe perioada derulării acestor investiţii care, trebuie să recunoaştem, au generat şi probleme legate în mod special de disconfortul specific  amenajării de şantier””, spune ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
În cadrul celor două contracte de lucrări aferente proiectului implementat de ASVJ cu fonduri europene, prin POIM, la Petroşani au fost înlocuite peste 18 km de reţele de apă potabilă şi alte peste 11 km de conducte de canalizare. Valoarea cumulată a celor două contracte este de peste 35 de milioane de lei.