Aparatul RMN de la SJU Deva funcţionează!

În urma apariţiei în spaţiul public a unor afirmaţii cu privire la funcţionarea aparatului de imagistică prin rezonanţă magnetică nucleară de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, Biroul de presă al Consiliului Judeţean Hunedoara este abilitat să facă următoarea
INFORMARE DE PRESĂ
Aparatul RMN a fost achiziţionat de Guvernul României prin Ministerul Sănătăţii în baza unui acord încheiat cu Banca Mondială, valoarea echipamentului fiind de 3.750.000 lei.
În luna octombrie 2019, componentele aparatului RMN au fost livrate către Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva şi asamblate. Anterior a fost amenajat spaţiul în care urma să fie instalată aparatura, finanţarea în valoare de 550.000 lei fiind asigurată din bugetul judeţului Hunedoara.
Pe parcursul lunii noiembrie 2019, aparatul a funcţionat în regim de testare/calibrare, iar din luna decembrie, pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva beneficiază de servicii medicale de imagistică de tip RMN. Aparatul RMN funcţionează şi este utilizat atât pentru pacienţii internaţi la SJU Deva, cât şi pentru persoanele interesate de acest serviciu medical (în acest caz, contracost). În ceea ce priveşte relaţia contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, face precizarea că, având în vedere situaţia creată de pandemia care a afectat ţara noastră, procedurile au fost amânate. În această perioadă, managementul SJU Deva face demersurile pentru includerea investigaţiilor de tip RMN în bugetul alocat serviciilor medicale de imagistică.
Consiliul Judeţean Hunedoara în calitate de administrator al SJU Deva, face apel la responsabilitate din partea persoanelor publice şi, chiar dacă se apropie o perioadă cu un profund caracter electoral, să evite folosirea sistemului public de sănătate ca armă în luptă politică. Sănătatea şi încrederea hunedorenilor în actul medical trebuie să fie mai presus de orice interes electoral.
Biroul de presă

Advertisements