Buhăescu: „Nu am făcut tam-tam pentru DN 66A, că avem guvern instabil”

Amăgit de peste două decenii cu un drum ce ar trece prin oraşul lui şi ar duce spre Herculane, primarul PSD Dănuţ Buhăescu spune că anul acesta nu a mai făcut demersuri, pentru că nu crede în acest guvern.
Declaraţia şi-a susţinut-o cu argumente, la momentul la care s-a vorbit despre licitarea unor rute alternative, pe care o licitează acum Consiliul Judeţean Hunedoara, o rută, despre care chiar primarul spune că ocoleşte cu 17 km în plus.
„Aţi văzut câte piedici am întâmpinat în ceea ce priveşte construcţia drumului Câmpu lui Neag – Herculane. A fost licitat anul trecut, iar actualul Guvern nu l-a mai scos la licitaţie, dar nici noi nu am mai făcut prea mult tam-tam, ştiind că este un guvern instabil”, a spus Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani. Anul trecut, în septembrie, oficialii judeţeni spuneau că nu vin constructorii  Ani de zile, construcţia drumului a stagnat că nu au fost bani, iar în septembrie 2019,  nimeni nu a venit la licitaţie, lucrarea primind finanţarea necesară, în baza unei Hotărâri de Guvern.
„Am avut o discuţie cu ministrul Răzvan Cuc şi cu directorul de la CNAIR. Nu s-a prezentat nimeni, dar eu ştiu că ne-au dat asigurări că reiau licitaţia pentru proiectare şi execuţie, în timp scurt”, spunea, imediat după  una dintre vizitele ministrului Cuc la Deva, Costel Avram, administrator public al judeţului Hunedoara.
Amenajarea DN 66A a început în anul 1999. Conform datelor oficiale, până acum au fost construiţi circa 20 kilometri din şosea, de la ieşirea din localitatea Uricani până în zona Câmpuşel, în Parcul Naţional Retezat.  Până în 2010, trebuiau să fie finalizaţi şi restul de 18 de kilometri ai DN66A, până la Izvoarele Cernei, unde calea de acces se intersectează cu un alt drum naţional, DN67D, legând astfel Valea Jiului de Băile Herculane, însă, nu sunt constructori interesaţi şi nimeni nu îşi explica motivele. „Este o întrebare la care nu ştiu să răspund”, spunea administratorul Costel Avram.
În şedinţa din 18 aprilie 2019, Guvernul României a avut pe ordinea de zi dezbaterea unui proiect de hotărâre (HG 20/2019) privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Drum de legătură DN66A km 47+600 – km 66+204 Câmpu lui Neag – Cerna (judeţul Gorj)”. Ministerul Dezvoltării Regionale precizează că „sectorul de drum de la intersecţia DN66A de la km 66+204, până la intersecţia cu DN67 D, în zona localităţii Băile Herculane, a fost încadrat prin HGR nr. 1211/2010 în categoria funcţională a drumurilor de interes naţional, prin clasarea lui şi dat în  administrarea Ministerului Transporturilor în vederea realizării de către CNAIR a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale.
În 2020, primarul spune că nu a mai făcut nimic, doar că Guvernul Orban este instabil şi drumul rămâne tot la acelaşi nivel, deşi este practicabil pe o bună porţiune.
Diana Mitrache

3 comentarii la „Buhăescu: „Nu am făcut tam-tam pentru DN 66A, că avem guvern instabil”

  • 26 mai 2020 la 20:34
    Permalink

    am vazut ca in anii anteriori s-a facut un tam-tam teribil la guvernele PSD-iste. ce sa spun!

    Răspunde
  • 28 mai 2020 la 16:58
    Permalink

    n.ai facut pentru ca esti un mascarici penibil, scuteste.ne.

    Răspunde
  • 31 mai 2020 la 21:24
    Permalink

    Toti psd-istii sunt campioni la demagogie, populism, hotie, imbecilitate! Evident ca nu face exceptie nici demagogul Buhaescu!!!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.