Senatorul Cristian Resmeriţă, a criticat dur conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH)în contextul crizei cu care se confruntă în această perioadă compania.
Resmeriţă susţine că problemele cu care se confruntă minerii şi energeticienii sunt generate doar de proasta administrare a complexului.  ”Am citit în presă despre marea realizare de a aduce cărbune  din SUA. La Lupeni se dă ceva producţie şi se ştia de mult că Livezeniul  nu va mai da cărbune şi este problema dânşilor şi acest lucru este ştiut. Directorul care este acolo, deşi ştia că se va ajunge aici, nu a făcut nimic. Şi ce s-a dorit??? Să fie pus director general. Ca să înţelegem şi ce guvernare avem. Acum se fac presiuni foarte mari. Am discutat şi cu cei de la sindicate şi nu-i bine, se zbiară, se urlă, se cere să se dea producţie, doar cu 30% din personal. Planul de organizare nu este niciunde, se cere să se dea producţie, dar şi oamenii să intre în şomaj tehnic. De ce sunt oameni care intră două zile – cinci zile în şomaj tehnic când sistemul energetic a fost declarat de interes naţional şi în SEN nu este voie acea lege prin care unul dintre părinţi trebuie să stea acasă  pe perioada suspendării cursurilor şcolare. Şi ştiu asta. Este exact ca în sistemul de Apărare. De ce îţi permiţi tu, conducerea CEH, să mă bagi în şomaj tehnic? Ca să încasezi nişte bani  de la stat? Că ăsta e şmenul de fapt! Perioadele de şomaj nu sunt considerate nici vechime în muncă. Luni o să depun o cerere prin care să mi se comunice veniturile celor din conducerea CEH, pe această perioadă de urgenţă. Pentru că este angajatul Ministerului Economiei, ca administrator special. Şi să văd dacă veniturile lor sunt peste 200 milioane. Şi o să fac o interpelare luni, 25 mai a.c . Ce o să spună angajaţii care câştigă 2000 de lei, se urlă la ei, au ajuns să-şi cumpere cizme şi salopete din banii lor, sunt bătaia de joc a tuturor, lucrează pe trei-patru schimburi. Nu se mai poate aşa. CEH trebuie să revină pe linia de plutire”, a declarat senatorul Cristian Resmeriţă.
Complexul Energetic Hunedoara trece prin cea mai grea perioadă de până acum. Piaţa energiei este la un nivel de preţ scăzut, iar minele din Valea Jiului nu dau deloc producţie.
La fiecare unitate extractivă a huilei sunt acum probleme şi asta se reflectă în situaţia economică a societăţii ce oricum se află în insolvenţă.
De la cele 4 mine astăzi se extrage 600 t/zi, iar maxim a fost 900 t/zi. La toate minele sunt probleme. Astfel, la Livezeni se lucrează la deschiderea de noi fronturi de lucru, iar până la 1 iulie, nu se va da acolo producţie. La mina Lupeni se schimbă un abataj şi, de asemenea, şi la minele Vulcan şi chiar şi la Lonea sunt probleme. În plus, şi preţul din piaţă a cărbunelui e şi el mic, cererea de energie fiind mică, pentru că multe firme şi-au întrerupt activitatea. Este un prag de 110 pe fiecare KWh. Asta, în timp ce anul trecut, în aceeaşi perioadă, preţul de vânzare cu care intra CEH pe piaţa energiei era  de 300  de lei. Costurile de producţie, însă, se duc spre 400 de lei, chiar 500 de lei.