Complexul Energetic Hunedoara s-a aflat în imposibilitatea de a da salariile angajaţilor şi nici minerii, nici energeticienii nu au fost plătiţi.
Asta a făcut ca, luni dimineaţă, energeticienii de la Mintia să întrerupă lucrul şi să protesteze. Situaţia în care se află producătorul de energie din Hunedoara este una delicată. Societatea este în insolvenţă, producţia de cărbuni este la un minim istoric, iar energia se vinde pe piaţă la un preţ de 10 ori mai mic decât cel de producţie. Administratorul special a explicat cum s-a întâmplat să se ajungă la acest protest.  „Eu am anunţat încă de săptămâna trecută şi toţi liderii de sindicat, inclusiv conducerile fiecărei  sucursale ştiau că salariile de la CEH se votează marţi. De ce? Pentru că pur şi simplu nu avem bani în momentul de faţă. Aş fi vrut să le virăm ieri, alaltăieri, cu 3  zile înainte de data de 15, dar nu putem. De ce? Pentru că nu avem bani”, a spus Cristian Roşu, administrator special la CEH .
Cu toate că ştiau care este situaţia, luni dimineaţă, aproximativ 70 de angajaţi ai Termocentralei Mintia au declanşat un protest spontan în curtea termocentralei. Ei au susţinut să nu au primit salariile pe luna aprilie, iar tichetele de masă, banii pentru decontarea navetei şi ajutoarele de încălzire sunt restante pe martie şi aprilie. Sumele ajung, pentru bonificaţii, transport şi tichete de masă şi la suma de 1.500 d elei pentru fiecare angajat în parte.
Conducerea, însă, spune că situaţia economică este extrem de delicată. „Preţul energiei electrice, produsul final pe care Complexul Energetic Hunedoara îl vinde pe piaţă, este foarte mic. Duminică s-a vândut 1 MWh cu 67 de lei. În aceeaşi perioadă  a anului trecut, preţul era de 300 de lei”, mai spune Cristian Roşu.
În plus, nici minerii nu au luat banii, iar aici sunt probleme la unităţile miniere din Valea Jiului. „Nici nu avem posibilitatea să producem mai multă energie, pentru că, în momentul de faţă, avem un minim istoric al producţiei de cărbune. Cele 4 mine din Valea Jiului scot foarte puţin cărbune în acest moment. Sunt şi motive obiective şi subiective. Scoatem cam 600 t pe zi de huilă, în condiţiile n care, la Mintia se pot arde 1.200 de tone de huilă zilnic”, a mai explicat Roşu.
Administratorul special spune că protestul energeticienilor s-a încheiat luni la prânz, iar marţi vor fi achitate salariile. În ce priveşte tichetele de masă, ajutorul de încălzire  şi decontul transportului, cei din administraţie au mai precizat că fac tot posibilul să le dea, aşa cum este prevăzut în contractul colectiv de muncă.
Diana Mitrache