Complexul Energetic Hunedoara trece prin cea mai grea perioadă de până acum. Piaţa energiei este la un nivel de preţ scăzut, iar minele din Valea Jiului nu dau deloc producţie.
La fiecare unitate extractivă a huilei sunt acum probleme şi asta se reflectă în situaţia economică a societăţii ce oricum se află în insolvenţă.
„Din păcate, dacă la începutul anului spuneam că trecem printr-o perioadă foarte bună şi cantitatea de cărbune era mare, la cele 4 mine, iar aceasta ajungea la  2.500 t/zi, astăzi avem 600 t/zi, iar maxim a fost 900 t/zi, la toate cele 4 mine. Motivele sunt obiective. La toate minele sunt probleme. La Livezeni se lucrează la deschiderea de noi fronturi de lucru, iar până la 1 iulie, nu vom avea de acolo producţie. La mina Lupeni întâmpinăm şi acolo probleme, că şi schimbăm un abataj. La mina Vulcan sunt probleme şi chiar şi la Lonea. Avem puţin cărbune şi nu putem să scoatem cât ar putea să ardă Mintia acum”, a spus Cristian Roşu, administrator special la CEH.
Preţul din piaţă e şi el mic, cererea de energie fiind mică, pentru că multe firme şi-au întrerupt activitatea. Este un prag de 110 pe fiecare KWh. Asta, în timp ce anul trecut, în aceeaşi perioadă, preţul de vânzare cu care intra CEH pe piaţa energiei era  de 300  de lei. Costurile de producţie, însă, se duc spre 400 de lei, chiar 500 de lei.
Diana Mitrache