Complexul Energetic Hunedoara cumpără mii de mănuşi de protecţie

Complexul Energetic Hunedoara cumpără echipamente de protecţie. Noile măsuri de relaxare prevăd o serie de atribuţii care intră în sarcina angajatorilor.
Aceştia trebuie să le ofere angajaţilor măşti şi mănuşi de protecţie. În cazul societăţilor cu mai mult de 50 de angajaţi trebuie şi adaptat programul de lucru. Noile reglementări vin în contextul în care se încearcă ţinerea sub control a infecţiilor cu noul coronavirus.
Complexul Energetic Hunedoara achiziţionează mănuşi de protecţie. De altfel, mănuşile de protecţie se folosesc în mod uzual la Complexul Energetic Hunedoara, nu doar în situaţia actuală de criză epidemiologică. Conform Legii 319/2006 angajatorul are obligaţia să asigure echipamente individuale de protecţie din care fac parte şi mănuşile de protecţie.  8210 perechi de mănuşi vor ajunge la unităţile miniere şi la sucursala Prestserv din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. 47.618 lei este  valoarea mănuşilor de protecţie.
Cosmin BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.