Consiliul Judeţean Hunedoara a început măsurătorile topografice la cetăţile dacice din judeţul nostru.
„Este păcat să avem aşa edificii şi să nu le punem în valoare”, au spus oficialii Consiliului Judeţean, care afirmă că fiecare edificiu va fi refăcut, dar şi păzit. Printre acestea se numără şi cetatea de la Băniţa, aflată la intrarea în Valea Jiului dinspre Deva, deasupra Peşterii Bolii.  „Suntem în situaţia în care vicepreşedintele CJH Sorin Vasilescu, împreună cu cei din subordinea sa, au mers la cetăţile din judeţ. Avem topografi în cadrul CJH care fac acum măsurătorile ce urmează să fie preluate într-un timp foarte scurt. Toate cetăţile vor fi preluate de la CJH şi suntem pregătiţi şi să asigurăm paza acestor obiective”, a spus Costel Avram, administrator public al judeţului Hunedoara.
Prin realizarea măsurătorilor topografice se au în vedere determinarea suprafeţelor, precum şi identificarea proprietăţilor, prin suprapunerea cu schiţele de carte funciară veche. De asemenea, vor avea loc discuţii cu proprietarii sau urmaşii acestora în vederea cedării dreptului de proprietate în favoarea CJ Hunedoara. În cazul în care nu se ajunge la o înţelegere concretă cu proprietarii terenurilor, vor fi demarate procedurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică.
În paralel, în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii, reprezentanţii Ministerului Culturii şi ai CJ Hunedoara vor elabora planul de protecţie şi gestiune a cetăţilor dacice. Documentul va stabili măsurile de protecţie şi modalitatea de punere în valoare a celor cinci cetăţi dacice incluse în Lista patrimoniului mondial UNESCO: Costeşti – Cetăţuie, Costeşti – Blidaru, Luncani – Piatra Roşie şi Băniţa.
Diana Mitrache