Marius Surgent, deputat PNL: Camera Deputaţilor a dat undă verde legii care normalizează situaţia paramedicilor SMURD

Camera Deputaţilor a dat undă verde programului-pilot care propune preluarea paramedicilor SMURD de către ISU.  După ce va fi dezbătut în Senat, cameră decizională în acest caz, proiectul de lege ar putea ajunge din nou pe masa preşedintelui pentru promulgare.
“Sper ca acest proiect de lege să aibă un parcurs cât mai rapid în Parlament, pentru a fi retrimis la promulgare”
Camera Deputaţilor a adoptat, proiectul de lege care prevede preluarea personalului angajat, cu pregătire paramedicală, din cadrul echipajelor SMURD de pe raza judeţelor Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu de către Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă(ISU). Deputatul liberal Marius Surgent, unul din iniţiatorii acestui proiect de lege, speră ca Senatul, care este Cameră decizională în acest caz, să-l supună votului cu celeritate, astfel încât situaţia paramedicilor SMURD să poată fi normalizată. “ Din păcate, această lege la care am lucrat împreună cu unul dintre colegi a avut un parcurs care a întârziat punerea ei în aplicare. Retrimis de preşedinte pentru reexaminare în Parlament, proiectul de lege a primit din nou undă verde din partea deputaţilor. Urmează ca senatorii să îşi exprime votul pe această propunere legislativă, după care legea să ajungă din nou pe masa preşedintelui pentru promulgare. Sunt convins că nici de această dată nu va fi niciun impediment în ceea ce priveşte votul în Senat şi sper ca legea să fie supusă dezbaterii de către senatori cât mai repede. Mai ales acum când paramedicii SMURD au demostrat cât sunt de necesari în situaţii de criză ”, a declarat liberalul, Marius Surgent.
Un pas legislativ important pentru preluarea paramedicilor SMURD de către ISU
” Despre situaţia paramedicilor SMURD din cele cinci judeţe printre care şi judeţul nostru s-a discutat foarte mult în această perioadă. Fiind unul din parlamentarii care au iniţiat acest proiect de lege îmi exprim speranţa ca de această dată parcursul legii să fie unul cât mai rapid astfel încât să rezolvăm această problemă care din păcate a trenat de foarte mult timp. Aştept votul în Senat după care promulgarea legii va fi doar o simplă formalitate, ea fiind pentru a doua oară pe masa preşedintelui”, a concluzionat deputatul.
Programul-pilot se desfăşoară pe o durată de cel mult un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare legea considerând că o serie de dispoziţii sunt neclare. Deputaţii au respins însă obiecţiile preşedintelui. Camera Deputaţilor este prima Cameră parlamentară sesizată, iar Senatul este for decizional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.