Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Hunedoara, continuă promovarea în mediul online a două proiecte de interes.
Este vorba despre ”Exponatul lunii mai”, reprezentat de un album de fotografii intitulat „Exodul apelor. Judeţul Hunedoara. Mai 1970” care se află în colecţia Bibliotecii documentare a muzeului devean. Evenimentul este dedicat împlinirii a 50 de ani de la cele mai catastrofale inundaţii cu care s-a confruntat atât judeţul Hunedoara, cât şi întreaga ţară.
La secţiunea ”Monumentul săptămânii” a fost aleasă pentru prezentare cetatea dacică de la Costeşti – monument înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO. Alături de Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna (jud. Alba), cetatea Costeşti face parte din ansamblul cetăţilor dacice din munţii Orăştiei. În această perioadă, în arealul a patru cetăţi dacice situate pe teritoriul judeţului nostru se desfăşoară măsurători topografice pentru clarificarea situaţiei lor juridice şi identificarea tuturor proprietarilor care au suprafeţe de teren în zona 1 şi zona 2 a siturilor. Operaţiunea face parte dintr-un proces complex, care va avea ca finalitate preluarea lor în administrare de către Consiliul Judeţean Hunedoara şi înscrierea cetăţilor dacice în  patrimoniul public al judeţului Huneodara, conform prevederilor Legii nr. 23/2020.
Biroul de presă